Soția lui Cristian Daminuță, bombă sexy după ce a născut! Bruneta a topit kilogramele și arată demențial

Publicat: 30/01/2020 | 16:59

În urmă cu aproape 2 săptămâni, Cristian Daminuță a devenit tătic pentru prima dată, iar de atunci, fotbalistul este în culmea fericirii. Soția lui a adus pe lume un băiețel și, dacă unele graviduțe se plâng de faptul că nu pot scăpa rapid de kilogramele acumulate în timpul sarcinii, aceasta arată demențial. 

Cristian Daminuță nu a avut un noroc prea mare cu mingea la picior, dar se pare că viața i-a oferit lucruri bune, pe altă parte. În plan personal, fotbalistul este cum nu se poate mai fericit și trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața lui. A devenit tătic pentru prima dată, are o soție frumoasă care îl iubește, iar minunea din viața lor, micuțul Dominic l-a cumințit de tot pe fotbalist.

Iar dacă unele femei se luptă din greu să dea jos kilogramele pe care le acumulează în timpul sarcinii, se pare că nu este cazul soției lui Cristian Daminuță. Bruneta a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care le-a arătat urmăritorilor că a ieșit la plimbare alături de fiul său, Dominic, dar atenția internauților a fost îndreptată către felul în care arată bruneta. Și, vă spunem noi, arată într-un maaaaare fel!

Îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurți, dres negru, cizme lungi și negre și geacă de piele, soția lui Cristian Daminuță le-a arătat tuturor că determinarea face minuni. Bruneta arată foarte bine, deși a născut abia acum 2 săptămâni, așa că fotbalistul are toate motivele să fie mândru!