Southgate: „Suporterii au fost incredibili!”

Publicat: 30/06/2021 | 10:59

Selecționerul Angliei, Gareth Southgate, a declarat că aportul celor 40.000 de fani de pe „Wembley” a fost decisiv în victoria cu Germania, scor 2-0 (0-0) în optimile de finală de la EURO 2020.

„Jucătorii au fost uriaşi. Însă suporterii prezenţi pe stadion au fost incredibili. Am mai fost aici la meciuri disputate cu porţile închise şi nu am avut nici jumătate din zgomotul care a fost astăzi. Au fost în spatele nostru la fiecare duel, la fiecare presing, la fiecare cursă. Energia a fost incredibilă. Faptul că s-au întors acasă cu sentimentele pe care le-au trăit în această seară, ştiind că atâtea milioane de persoane au avut această bucurie care li s-a oferită astăzi, după acest an şi jumătate atât de dificil, este foarte special”, a declarat Southgate.

Selecţionata Albionului a reuşit să se impună prin două goluri înscrise în ultimul sfert de oră al partidei, de Raheem Sterling (min. 75) şi Harry Kane (min. 86), impunându-se astfel cu 2-0. Pentru nemți a fost primul eșec pe „Wembley” din 1975.

„Am jucat împotriva unei echipe cu patru campioni mondiali, cu un antrenor a cărui carieră este incredibilă, chiar dacă îi va fi greu, am un mare respect pentru ceea ce a făcut. Au existat mereu dubii în privinţa şanselor noastre în faţa unor echipe mari, după Cupa Mondială. Şi, cu experienţa sa, ştiam că Germania va dicta ritmul în anumite faze ale meciului, că Toni Kroos va organiza jocul alături de Hummels şi că trebuie să fim răbdători. Astăzi am reuşit o performanţă enormă, dar cu un cost fizic şi un nivel emoţional ridicat. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că ne recuperăm bine. Este un moment periculos pentru noi, deoarece există căldura victoriei şi senzaţia în ţară că trebuie doar să ne prezentăm pe teren pentru a câştiga, când ştim că de fapt va fi o provocare imensă de acum înainte. Însă jucătorii ştiu, ei au atins anterior ultimele tururi într-o competiţie şi ştiu cât este de dificil. Au rămas cu picioarele pe pământ, dar noi am venit aici cu un obiectiv care nu a fost încă atins”, a conchis selecționerul Angliei.

În sferturi, pe 3 iulie, la Roma, Anglia va întâlni Ucraina, reprezentativă care aseară a câștigat în prelungiri cu Suedia cu scorul de 2-1.