Spaniolul Ruben Albes promite victoria cu FC Voluntari: „Nu ne este teamă de ei!”

Publicat: 11/07/2020 | 10:49

Ruben Albes, antrenorul principaap al formației FC Hermannstadt, a declarat într-o conferință de presă că elevii săi au forța de a obține toate punctele puse în joc în duelul pe care îl vor susține astăzi pe teren propriu de la ora 17:30 cu FC Voluntari. În ciuda faptului că ilfovenii sunt echipa momentului în fotbalul românesc, trupa lui Mihai Teja fiind neînvinsă în ultimele 11 jocuri oficiale, ibericul de pe banca ardelenilor s-a arătat convins că jucătorii săi pot ieși învingători din acest meci.

„FC Voluntari este cu siguranţă o echipă foarte puternică. Se află într-un moment foarte bun, nu au pierdut nici un meci în acest play-out, au o dinamică bună şi au numai rezultate pozitive. Îi respectăm pe cei de la FC Voluntari, dar nu ne este teamă de ei. Echipa noastră este motivată pentru fiecare meci din Liga 1. Aşa este normal. Şi noi venim după două rezultate pozitive, în care am dezvoltat o mentalitate puternică, atât pe plan individual, cât şi ca echipă. Acest lucru este foarte important – ne concentrăm mai mult asupra noastră”, a declarat Ruben Albes, antrenorul principal al formației FC Hermannstadt.

Cele două echipe sunt despărțite de patru puncte înaintea duelului de la Sibiu, FC Voluntari ocupând locul secund cu 28 de puncte în timp ce FC Hermannstadt se află pe locul 4 cu 24 de puncte, formația lui Ruben Albes având însă și un meci mai puțin disputat, restanța cu Dinamo de pe teren propriu.