Spanionul Fernandez, primul transfer al moldovenilor!

Publicat: 08/01/2021 | 21:21

Jucătorul spaniol Victor Fernandez s-a înțeles cu FC Botoșani urmând a semna un contract pe doi ani și jumătate cu gruparea pregătită de Marius Croitoru.

Născut la Barcelona, Fernandez a jucat la Cornella U19, Newcastle U23 și Viitorul. În vârstă de 22 de ani, spanionul nu a reușit să se impună la clubul condus de Gică Hagi iar în această iarnă a părăsit Viitorul și a decis să semneze cu FC Botoșani.

„Ne-am înțeles cu jucătorul de la Viitorul. Keyta a intrat în ultimele șase luni de contract și dacă am o ofertă cât de cât, îi dau drumul. Dacă nu îi dau drumul la un salariu de 30.000 pe lună, degeaba îl mai țin până în vară. Nu mai joacă nimic. Are o ofertă. L-am adus pe Fernandez care joacă pe postul lui Keyta”, a declarat Valeriu Iftime.

Dacă la capitolul plecări, FC Botoșani anunță a fi la înălțime, nu același lucru se poate spune și la capitolul venire, unde, pe lângă Fernandez a fost adus și Ulrich Meleke, fundașul ivorian 21 ani. În plus, vor mai veni doi jucători de perspectivă pe care Marius Croitoru se va baza din sezonul următor.

„Mai avem niște copii pe care vrem să-i aducem. Un francez de origine română, un fundaș central de 21 de ani. Am semnat cu un copil de 19 ani de la Tg. Jiu. Noi mai căutăm”, a conchis Iftime.