Speak este pregătit să devină tătic! După ce a recunoscut relaţia cu Ştefania, cântăreţul a făcut anunţul:”O să fiu un tată bun!“

De: Cancan
Publicat: 03/11/2017 | 17:37

Speak a dezvăluit că se gândeşte la perioada în care va deveni tată. Vrea doi copii, mai exact gemeni. Mă văd şi cred că o sa fiu un tată bun. Trag copiii la mine. Am mulţi copii în jur. Doi aş vrea, gemeni. Nu am avut în familie, dar sper să fiu eu primul că de undeva tot trebuie să înceapă, a spus Speak.

Relaţia lui cu Ştefania este din ce în ce mai bună, se bucură împreună de timpul lor liber. Ne uitam la filme şi ne relaxăm. Eu nu ies în club şi nu am activităţi din astea, a mai povestit cântăreţul.

Speak şi Ştefania nu formează un cuplu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi pe scenă. Artistul i-a insuflat iubitei sale dragostea pentru muzică şi a încurajat-o să demareze propriul proiect muzical. A lansat-o pe Ştefania cu propria melodie, iar acum au lansat un single împreună, ”Timpul”: ”Piesa pe care am scos-o acum cu Ştefania e veche, are cinci ani, dar uitasem pur şi simplu de ea. Am multe piese scrise de care nici nu mai ştiu. Pe asta am găsit-o într-o zi într-un mail şi am refăcut-o pentru că nici măcar proiectul nu era în calculator, nu-l mai aveam. Am luat-o pe Ştefania să cânte piesa asta cu mine pentru că i se potrivea foarte bine ca voce. Plus că i-a plăcut şi ei mult. Sincer, nu ne-am gândit prea mult. Da, a început şi ea concertele. Momentan, o iau cu mine ca să se antreneze şi ea pentru concertele ei. Cântă cu mine, e invitată la mine în concert şi cântă cu mine piesele pe care le am cu fete pe refren. E mai animat showul aşa”.