Golgheterul care nu mai poate. Păcat că nu s-a inventat VIAGRA pentru fotbalişti!

De: Cancan
Publicat: 13/05/2016 | 23:31

Nu dă gol nici dacă adversarii ies de pe teren şi-l lasă singur

Era şi greu să nu marchezi în acel meci, de altfel. Gigi Becali însuşi să fi intrat atacant şi tot împingea în poartă măcar vreo două. Dar ce zicem noi Gigi Becali? CÂINELE de la stâna patronului stelist ar fi reuşit să marcheze, ba e posibil ca şi câţiva berbeci mai sprintenei să fi împuns plasa de câteva ori (în fond, Steaua a marcat de 4 ori). Nu de alta, dar gazdele de la Târgu Mureş erau o echipă în prag de desfiinţare, fără obiectiv şi fără motivaţie. În plus, au jucat cu doi oameni mai puţin aproape o repriză întreagă.

Ei, acum ghiciţi cine nu a reuşit să marcheze nici în condiţiile astea, deşi a jucat 90 de minute şi toţi coechipierii încercau să-l ajute să o facă. Dacă nu aţi ghicit, nu e nici o problemă. Tot mai puţină lume îl ştie de fotbalist şi tot mai multă de clubangiu.

Este vorba despre atacantul adus cu surle şi trâmbiţe de Steaua în această iarnă, după ce se lăudase că jonglează cu ofertele şi că nu acceptă chiar aşa, orice echipă, pentru că el avea o valoare, vezi Doamne. Omul a venit la Steaua ca să fie golgheter şi să prindă Naţionala, la Euro. A marcat 0 goluri. Adică niciunul. Singura şansă ca fostul atacant al lui Şahtior, Stuttgart , Schalke şi Getafe de a mai prinde Naţionala este să se facă repede o Naţională de alcoolism. Şi nici măcar acolo n-o să fie căpitan, pentru că prietenul lui Tamaş se anunţă de pe acum liderul formaţiei.

Tipic: o nouă ţeapă luată de Gigi Becali

Cum era de aşteptat, Gigi Becali face acum tot posibilul să scape de omul luat probabil pe salariu destul de mărişor, în iarnă. Nu de alta, dar trebuie să le facă loc în echipă lui Popadiuc şi Onţel, care probabil câştigă, fiecare, un pic mai mult decât ia un student bursă la IEFS. Şi bietul Gigi nu face decât să încerce să-şi minimizeze pierderile. Pentru că prima de 1,4 milioane de euro pe care i-a dat-o atacantului ”în mână”, pentru că a venit liber de contract, rămâne dată.

Pleacă când vrea el, dacă nu e mulţumit”, anunţa patronul Stelei în iarnă, fericit de achiziţia atacantului care chiar părea (încă) de Naţională, la vremea respectivă. Problema e că acum omul nu prea vrea să plece. Şi nici vorbă ca e să fie cel nemulţumit.

A scris cineva, plictisit probabil, sau nebăgat în seamă, că mi-am reziliat contractul cu Steaua. Zeci de ziarişti au preluat această idioţenie, fără să verifice, au publicat ca breaking news, news alert, şoc şi groază, etc! Apoi m-au contactat foarte mulţi oameni aici pe facebook, mi-au sunat telefoanele toată după-amiaza, n-am avut un moment de linişte! Oameni buni, cum e posibil să scrieţi bârfe fără să verificaţi, cum naiba vă numiţi profesionişti?! Chiar nu mai există decenţă, ruşine, dacă nu există profesionalism?! Ziare, site-uri, televiziuni pe care le credeam serioase se comportă ca ultimul amator. Mult mai interesaţi de adevăr au fost oamenii obişnuiţi, care au încercat să verifice aici această informaţie. Eu am fost extrem de deschis, am anunţat orice decizie am luat de-a lungul timpului. NU AM REZILIAT nici un contract!!!!”, a scris pe Facebook băiatul cu număr de goluri egal cu numărul de premii Nobel câştigate (zero).

Interesant cum un om care vine în calitate de golgheter la o echipă (şi vine pe bani mulţi), dar nu dă nici un gol, vorbeşte despre profesionalismul altora, nu credeţi?

Tragedia este că el e cam singurul care nu vrea să plece de la Steaua, pentru că toţi ceilalţi din club nu ştiu cum să scape mai repede de el.

E drept, şi dacă pleacă, la ce CV are în ultimii ani, probabil singura echipă care îl va mai oferta va fi Atletico Textila. Şi aceea aşa, pentru postul de rezervă, pentru că sigur au atacanţi mai valoroşi în lot.

  1. Manole