Sportiv de performanta in tara, mafiot in Spania

De: Cancan
Publicat: 15/01/2009 | 00:00

APARENTE. Vecinii din Zarnesti il stiau pe Catalin drept om serios Catalin Stefan Craciun, brasoveanul omorat cu trei focuri de arma in Spania, era foarte apreciat de vecini, rude si fostii sai profesori. Tanarul de 31 de ani originar din Zarnesti a fost sportiv de performanta si a castigat zeci de medalii la concursuri de biatlon, activand la Clubul sportiv Dinamo Rasnov. Cristina Baciu Brasoveanul a plecat din tara in urma cu aproximativ opt ani, s-a insurat si avea doi copii: un baietel Carlos, de 5 ani, si o fetita Andreea, de doi ani. Toti cunoscutii lui din tara stiau ca barbatul lucra la o discoteca. „Era unul dintre cei mai respectuosi si cuminti baieti din zona. Nu pot sa cred ca avea vreo treaba cu mafia. Doar a crescut sub ochii nostri si sotul meu i-a fost profesor”, ne-a declarat una dintre vecinele lui din Romania. In fapt, Catalin Craciun era o figura cunoscuta in randul bandelor madrilene. Acesta era mana dreapta a unui mafiot bulgar, pe nume Ivo, care controleaza bodyguarzii discotecilor din capitala Spaniei. In urma cu un an, Craciun a fost retinut in Spania pentru sechestrarea unui barbat care avea o datorie de 21 de kg de cocaina catre un membru al bandei sale. Ziarele spaniole abunda de articole despre ispravile interlopului din Zarnesti, membru al unei bande cunoscute din Madrid. Catalin Craciun a fost impuscat in noaptea de duminica spre luni de un interlop spaniol dintr-o banda rivala, „Los Miami”. In urma celor trei rani, in gat, in piept si in abdomen, Craciun a murit pe loc.