LUCIAN BUTE a scăpat de suspendarea pentru dopaj. Iată prima reacţie a pugilistului: „A fost…“

De: Cancan
Publicat: 25/11/2016 | 14:31

„A fost cea mai dificilă bătălie a carierei mele, una care a lăsat răni adânci. Nu am căutat niciodată să am un avantaj incorect faţă de adversari şi sunt mulţumit că autorităţile Districtului Columbia şi WBC au examinat problema cu obiectivitate şi au caracterizat drept neglijenţă folosirea unui supliment nutriţional contaminat”, a scris Lucian Bute pe reţelele sociale.

„Voi continua să lupt pentru un box curat şi pentru implementarea regulilor FDA în industria suplimentelor astfel ca situaţii de acest fel să fie evitate”, a adăugat pugilistul.

Potrivit Agerpres, Bute a mulţumit pentru sprijinul acordat de staff-ul său, din care fac parte managerul Chris Gănescu, antrenorii Howard şi Otis Grant, promotorii Yvon Michel, Al Haymon, avocatul Howard Jacobs.

„E timpul să merg mai departe după luni de incertitudine şi de luptă cu ideea că am fost acuzat de dopaj după egalul cu Badou Jack pentru titlul mondial WBC World (la categoria supermijlocie, n. red.). Sunt mulţumit şi uşurat pentru înţelegerea la care am ajuns săptămâna aceasta cu Comisia de box din Washington DC: voi face o donaţie de 50.000 de dolari programului WBC/WADA şi accept cele şase luni de suspendare a licenţei, retroactiv, începând cu 6 mai 2016”, a precizat Bute în postare.

Fostul campion mondial a subliniat că îşi va continua cariera şi va urca în ring la începutul anului viitor. „Intenţionez să îmi continui cariera şi să urc din nou în ring la începutul lui 2017. Am fost copleşit de dragostea şi susţinerea fanilor mei în timpul acestei afaceri. Vă mulţumesc din inimă”, a mai spus Lucian Bute.

Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial la supermijlocie, a scăpat de suspendare după ce Comisia de box a Districtului Columbia a acceptat explicaţiile testului pozitiv din 20 aprilie, după meciul egal cu Badou Jack, şi poate urca din nou în ring în 2017.