Medicii LEGIŞTI au dat un VERDICT în cazul lui PATRICK EKENG. De ce suferea fotbalistul dinamovist

De: Cancan
Publicat: 11/05/2016 | 09:51

Unul dintre medicii legişti care se ocupă de cazul sortivului din Camerun a vorbit, pentru prima oară, despre raportul preliminar în ceea ce priveşte autopsia lui Ekeng.

 ”Ceea ce era de aşteptat s-a adeverit la disecarea cordului. Toate îndoielile de la început, precum un posibil accident vascular cerebral, o posibilă înecare cu vomă şi aşa mai departe s-au exclus. Numai dacă nu o fi ceva toxicologic care să explice moartea. (…) Practic, după disecarea cordului fotbalistului, nu s-a găsit o altă cauză macroscopică. (…) Cred că ţine şi de nişte tulburări metabolice. Trebuie văzut. Colesterolul era la limita de sus. Avea nişte depuneri în jurul aortei, în coronare, iar colesterolul nu este normal să fie depus la vârsta asta. (…) Aşadar, vorbim de o inimă cu probleme. Motoraşul. De la început s-a văzut la autopsie. E clar că de aici a fost. Sunt multe aspecte funcţionale cu modificări mai nespecifice macroscopic. Rămâne ca, întregind cu restul analizelor şi cu microscopia să se stabilească exact cauza morţii. Dar concluzia este că acestui fotbalist i-a stat «ceasul» din cauza unei tulburări majore de ritm. Pe fondul unor tulburări metabolice. Putem, aşadar, să spunem că este o aritmie importantă, severă (n.r. – o tulburare majoră de ritm cardiac), precedată de o prăbuşire tensională, urmată de un stop cardiac. Fie n-a fost suficient resuscitat, fie nu a răspuns; sunt două variante”, spus medicul pentru Ziarul Ring.

Dinamovistul Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe teren, din senin, 7 minute după ce a fost trimis să joace în finalul partidei cu Viitorul Constanţa. Tânărul de 26 de ani a lăsat în urmă o soţie îndurerată şi o fetiţă de doar 2 ani.