Spovedania fostei știriste de la Prima TV: „Am fost agresată, înșelată, umilită și jignită”. Magda Vasiliu, înfricoșată de drama Danei Roba

Publicat: 10/06/2023 | 12:09
Magda Vasiliu a fost la un pas de a avea soarta Danei Roba / Sursă foto: Facebook

La scurtă vreme după ce Dana Roba a ajuns la spital în stare gravă, o fostă știristă de la Prima TV rupe tăcerea. Magda Vasiliu, cutremurată de bătaia, soră cu moartea, încasată de fosta iubită a lui Nicolae Guță, recunoaște că a trecut și ea prin iad. Diferența este că a fost ferită la timp de o asemenea tragedie. 

Cazurile de violență domestică din România rămân, de cele mai multe ori, umbrite de o tăcere surdă. Sute de femei sunt bătute în fiecare zi de către partenerii lor, dar preferă să rămână în relație, de dragul copiilor sau a iubirii pe care, poate, doar ele o mai simt.

Dana Roba, măritată și cu doi copii, s-a trezit, în miez de noapte, bătută cu bestialitate de soțul pe care voia să-l lase. Auzind știrea care a zguduit o țară întreagă, Magda Vasiliu a decis să facă mărturisiri despre momentele de cumpănă din viața sa.

Magda Vasiliu a fost victimă a violenței domestice / Sursă foto: Facebook

Magda Vasiliu, terorizată de fostul partener. Ar fi putut avea aceeași soartă cu Dana Roba

Magda Vasiliu și-a făcut curaj și a spus că a avut parte și ea de un iubit abuziv. A vorbit despre durerea pe care a ținut-o ani buni închisă în amintiri. Fosta știristă a povestit ceea ce multe femei ascund, din diverse motive. Tocmai de aceea, pentru a le da putere să NU accepte pumnul, în locul mângâierii, Magda a făcut câteva confidențe:

„Sunt absolut îngrozită de ce i s-a întâmplat Danielei Roba. Nu ne cunoaștem personal, dar eram prietene pe Facebook de ani și puteam nici să nu fi auzit de ea. Simplul gând că o femeie e lovită cu ciocanul de soț în timp ce doarme mă cutremură.

Stai în casă, trăiești sub același acoperiș cu un om care, brusc, devine un monstru este înfricoșător. Am fost agresată la rândul meu, înșelată, umilită, controlată și jignită, dar am plecat de fiecare dată la timp.

Și am decis, în consecință, că Vlad (n.r. fiul ei în vârstă de 13 ani) e singurul bărbat (în devenire) pe care îl mai vreau sub același acoperiș. Nu-mi permit sfaturi. Dar pot spune din proprie experiență că e bine să pleci de la primele semne că relația scârțâie”, a scris Magda Vasiliu pe contul de Facebook.

(CITEȘTE ȘI: Apel disperat al Lidiei Roba. Medicamentul de care are neapărat nevoie Dana Roba)

Dana Roba, nenorocită de soț după ce a vrut divorțul

Dana Roba a ajuns în spital într-o stare extrem de gravă, după ce partenerul a bătut-o cu toporul. La scurtă vreme după ce a transmis faptul că dorește să divorțeze, bărbatul de 45 de ani a lovit-o cu bestialitate. Nu se știe ce se va alege de ea și dacă va mai putea să mai aptă, fizic și psihic, după episodul traumatic.

Dana Roba se zbate, la spital, între viață și moarte / Sursă Foto: Facebook

Este într-o comă ușoară, indusă prin analgosedare. Creierul trebuie să fie în repaos total după o asemenea traumă, după o operație de nouă ore. Din păcate, șansele ca pacienta să se recupereze total sunt infime. Este o minune și că mai este în viață. Ar fi o minune și dacă ar mai putea să meargă,  să vorbească, să aibă o viață cât de cât normală. Șansele să rămână o legumă sunt uriașe. Asta din punct de vedere medical. Am văzut, însă, și minuni.

Dumnezeu este Puternic. Vom știi cu exactitate atunci când o vom trezi. Este important să nu se formeze un nou hematom, să nu existe vreo complicație. Loviturile primite au fost de o brutalitate ieșită din comun. Ea nu a mai fost conștientă încă de la prima lovitură de topor. Nu a suferit, nu a simțit durere, a leșinat după prima lovitură. Dacă medicii ar mai fi întârziat 3-4 minute, probabil că ar fi murit”, au dezvăluit surse medicale, sub protecția anonimatului, pentru CANCAN.RO.

(CITEȘTE ȘI: Imaginile groazei cu Dana Roba „măcelărită” de propriul soț! Polițiștii au găsit-o aproape inconștientă în locuința sa din Timișoara)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult