Stancu ii ia locul lui Mutu la Fiorentina

De: Cancan
Publicat: 20/04/2010 | 00:00
TRASEU. Adrian Mutu s-a transferat la Fiorentina in 2006, de la Juventus Torino

Noua luni de suspendare pentru Adrian Mutu! Aceasta este decizia pe care a luat-o Tribunalul Antidoping Italian in cazul „Sibutramina”. Depistat pozitiv la sfarsitul lunii ianuarie si automat suspendat, „Briliantul” este asteptat sa revina pe gazon pe data de 28 octombrie, el ispasind deja aproape trei luni din pedeapsa. Cum nu va mai prinde niciun meci al echipei sale in actualul sezon, Fiorentina, care a ratat calificarea in Liga Campionilor si are sanse minime sa mai prinda macar Europa League, vrea sa scape de atacantul de 31 de ani. In aceasta vara, clubul „viola” va astepta oferte pentru Mutu, care, daca nu va ramane in Europa, va ajunge aproape sigur in tarile arabe, acolo unde este dorit de mai multe cluburi, seicii fiind dispusi sa-i ofere un contract cu multe zerouri. Sefii Fiorentinei s-au orientat spre fotbalisti tineri, pentru a construi o noua echipa. Una dintre principalele lor tinte este un alt produs al Scolii de fotbal „Nicolae Dobrin”, din Pitesti, atacantul Stelei Bogdan Stancu. „Motanul” este monitorizat de aproape un an de scouterii italieni, care au fost prezenti si duminica in Giulesti, pentru a-l urmari la lucru pe cel despre care presa din Italia scria in urma cu ceva vreme ca este „urmasul lui Mutu”. Din pacate pentru tanarul atacant, prestatia sa a fost modesta, insa italienii au trecut cu vederea, dat fiind faptul ca il urmaresc de ceva vreme. Fiorentina nu este insa singura echipa italiana interesata de Stancu, fotbalistul fiind monitorizat si de Bari, care in acest moment ocupa locul 11 in Serie A. A stat mai putin dupa episodul „cocaina” In 2004, pe vremea cand evolua la Chelsea Londra, Adi Mutu a mai fost protagonistul unui astfel de scandal. La acea vreme, antrenorul Jose Mourinho a cerut, dupa o cearta cu Mutu, ca acesta sa efectueze un test antidoping. Romanul a fost depistat pozitiv cu cocaina si s-a ales cu contractul reziliat. Mai mult decat atat, „Briliantul” a primit si o suspendare de sapte luni din orice activitate profesionista. In acele clipe grele, Dinamo i-a dat o mana de ajutor, permitandu-i sa participe la antrenamentele din „Groapa”. „Nu sunt multumit pentru ca mi s-au redus doar trei luni si am primit noua luni de suspendare. Cred ca este o sanctiune prea mare si gresita. Cer scuze pentru aceasta naivitate” Adrian Mutu