Stare de alertă la Spitalul Universitar Bucureşti: sală de operaţii închisă după descoperirea bacilului piocianic

Publicat: 26/08/2018 | 21:16

O sală de operaţii din secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) a fost închisă, după ce a fost descoperit bacilul piocianic. Unitatea medicală susţine că ”orice posibilitate de propagare sau de infectare a vreunei persoane este nulă”.

SUUB precizează, într-un comunicat, că Departamentul de Prevenire şi Control Infecţii Nosocomiale colectează în permanenţă probe din toate ariile terapeutice, conform normelor sanitare interne şi internaţionale. ”Mai mult, autoexigenţa ne impune să depăşim aceste standarde”, se arată în comunicat, potrivit rtv.net.

”Proba pozitivă la bacilul piocianic a fost recoltată în dimineaţa zilei de 20 august dintr-un filtru de apă sterilă aflat în spălătorul de la sala de ginecologie. Toate filtrele din zonă, manipulate exclusiv de personalul medical mediu, nu au fost folosite deloc cu 5 zile înainte să se recolteze probele, respectiv între 15-19 august. Sala respectivă este utilizată pentru intervenţii cronice, exclus cele din obstetrică. Aşadar, orice posibilitate de propagare sau de infectare a vreunei persoane este nulă. Bacteria respectivă se dezvoltă în apa stătută. Nefolosirea instalaţiilor implică, deci, asemenea riscuri. Tocmai de aceea se efectuează controale în permanenţă, iar o eventuală descoperire duce la măsuri severe de decontaminare până când probele vor ieşi negative. Este motivul pentru care sala a fost deocamdată închisă”, se arată în comunicat.

Iniţial, informaţia privind descoperirea bacilului piocianic într-una din sălile din secţia de obstetrică-ginecologie a SUUB a fost difuzată de Digi24.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult