Starea de sanatate a lui Mircea Anca a inceput sa se amelioreze! Prima veste buna dupa sase luni de chin

De: Cancan
Publicat: 27/03/2012 | 00:00
Emotie. Iuliana Moise aproape a izbucnit in lacrimi cand a realizat ca traieste o minune

Mircea Anca si sotia sa, Iuliana Moise, sunt in culmea fericirii. Duminica, pe 25 martie, in ziua in care crestinii ortodocsi sarbatoresc Buna Vestire, cei doi artisti au avut parte de un miracol. Specialistii oncologi de la Centrul Medical Hadassah, din Ierusalim, unde artistul de la TNB este internat de sase luni, timp in care a facut doua transplanturi de maduva, i-au anuntat ca rezultatele noilor analize sunt mai mult decat imbucuratoare, iar artistul ar putea scapa si de diabetul dobandit in urma tratamentului. „Sunt cel mai fericit om. Analizele sunt foarte bune. Profesorul Shapira a redus medicatia, spunand ca in curand vom renunta la insulina, iar diabetul lui Mircea a fost cauzat de medicatie”, ne-a declarat sotia actorului. Emotionata, artista ne-a povestit ca, la auzul vestii, Mircea Anca s-a simtit motivat si a inregistrat primele performante in timpul orei de gimnastica recuperatorie. „Daca marti facea zece pasi si urca o treapta, azi (n.r. – duminica) a facut trei sute de pasi si a urcat cincizeci de trepte! E minunat!”, ne-a marturisit Iuliana Moise, aceasta aproape izbucnind in plans cand a aflat ca minunile s-au petrecut intr-o zi de mare sarbatoare. „Nu stiam ca astazi este Buna Vestire. Stiam doar ca suntem undeva in martie, in nu stiu ce an, undeva nu stiu unde”, a explicat aceasta, lasand sa se observe cat a zdruncinat-o emotional boala sotului ei.