Starea lui Liviu Dragnea s-a agravat brusc, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Codrin Ștefănescu a făcut anunțul

Publicat: 18/12/2020 | 17:55
Liviu Dragnea, alături de Codrin Ștefănescu sunt buni prieteni

Codrin Ștefănescu a anunțat că starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat, după ce a fost internat la Spitalul Penitenciarului Jilava. Politicianul spune că totul s-a întâmplat brusc.

„Vā anunț cā starea de sănătate a lui Liviu Dragnea s-a agravat! Brusc! Când a fost transferat la spitalul penitenciarului Jilava era asimptomatic.

M-a sunat atunci și v-am informat pe toți! De 2 zile nu reușim sa luam legătura cu el, iar cei de acolo refuzā sā dea orice explicație familiei, avocatului sau presei! Vā voi ține la curent când vom afla detalii!”, a scris Ștefănescu.

CITEȘTE ȘI: Liviu Dragnea încearcă să scape de închisoare. Ce strategie a pus la cale

Liviu Dragnea nu este la Terapie Intensivă

După detaliile îngrijorătoare date de Codrin Ștefanescu, reprezentanții Penitenciarului Jilava au trimis un comunicat prin care să dezmintă zvonurile conform cărora ar exista cazuri grave. Aceștia spun că niciun deținut nu se află la Terapie Intensivă.

„Având în vedere informațiile recent vehiculate în spațiul public, cu privire la starea de sănătate a persoanelor private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, pentru care se asigură tratament specific în Penitenciarul-Spital București-Jilava, precizăm:

Niciun pacient aflat în custodia Penitenciarului-Spital București-Jilava nu necesită îngrijiri medicale de terapie intensivă, unitatea penitenciar-spital asigurând conduita terapeutică specifică pentru forme ușoare și medii de îmbolnăvire cu COVID19. În același registru, subliniem că starea de sănătate a tuturor pacienților confirmați pozitiv SARS-CoV-2 este stabilă și nu au fost înregistrate modificări care să impună suport medical extern.

Referitor la componenta comunicării informațiilor referitoare la starea pacienților, subliniem că aceasta se realizează în conformitate cu prevederile Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv a Legii nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date.

În acest sens, informațiile cu caracter confidențial (informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale) pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Prin solicitarea telefonică a acestei categorii de informații, nu se poate face dovada calității petentului, existând riscul diseminării unor informații confidențiale în afara cadrului legal, de natură a prejudicia interesele persoanelor vizate. Oportunitatea furnizării acestor informații se realizează în baza analizării unei cereri adresate în scris/on-line unității penitenciare, cu dovada identității petentului și îndeplinirea condiției consimțământului persoanei private de libertate. Procedura de solicitare în scris a acestei categorii de informații este adusă la cunoștința tuturor petenților”, au transmis reprezentanții Spitalului Jilava.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult