Start în runda 31 din Bundesliga!

Publicat: 12/06/2020 | 13:10
Fussball DFB Pokal 2018/19 2. Hauptrunde, 31.10.2018 RB Leipzig - TSG 1899 Hoffenheim Foto: motivio/Thomas Eisenhuth

Astăzi se va da startul în cea de-a 31-a rundă din Bundesliga. RB Leipzig, marea perdantă a rundei precedente, fiind ținută în șah pe teren propriu de modesta Paderborn, scor 1-1, va deschide această rundă urmând a întâlni în deplasare Hoffenheim într-un meci care se va disputa vineri de la ora 21:30.

Se anunță o confruntare interesantă având în vedere că în urma rezultatelor consemnate în ultima perioadă gazdele au intrat în luptă cu Wolfsburg pentru un loc de Europa League, iar RB Leipzig trebuie să foțeze pentru a-și consolida locul de Champions League care îi este amenințat de Mönchengladbach și Leverkusen, ambele aflându-se la doar trei lungimi.

Capul de afiș al etapei îl reprezintă însă duelul dintre Bayern Munchen și Borussia Mönchengladbach. Cu toate că pleacă ca mari favoriți în această confruntare care va avea loc sâmbătă de la ora 19:30, Bayern va avea un mare handicap pentru că nu va putea conta pe serviciile lui Lewandowski și Müller, doi dintre jucătorii exponențiali ai bavarezilor. Rămâne să vedem cum se va descurca echipa pregătită de Hans-Dieter Flick fără cele două vedete în acest meci și dacă va reuși să-și ia revanșa după eșecul cu 2-1 din tur de pe „Borussia-Park”.

După 30 de etape disputate în acest sezon, lider în Bundesliga este Bayern Munchen cu 70 de puncte, urmată de Borussia Dortmund cu 63 de puncte, RB Liepzig cu 59 de puncte, Mönchengladbach și Leverkusen, ambele cu 56 de puncte dar despărțite de golaveraj. La polul opus, pe loc de baraj, locul 16, se află Fortuna Düsseldorf cu 28 de puncte, iar pe locurile 17 și 18, locuri direct retrogradabile sunt Werder Bremen cu 25 de puncte și Paderborn cu 20 de puncte.

Program etapa 31 Bundesliga
Vineri, 12 iunie
ora 21:30 Hoffenheim – RB Leipzig
Sâmbătă, 13 iunie
ora 16:30 VfL Wolfsburg – SC Freiburg
ora 16:30 Fortuna Düsseldorf – Borussia Dortmund
ora 16:30 Hertha Berlin – Eintracht Frankfurt
ora 16:30 FC Köln – Union Berlin
ora 16:30 Paderborn – Werder Bremen
ora 19:30 Bayern München – Borussia Mönchengladbach
Duminică, 14 iunie     
ora 16:30 Mainz – FC Augsburg
ora 19:00 Schalke 04 – Bayer 04 Leverkusen