„Stejarii”, în linie dreaptă pentru duelul cu Germania: „Trebuie să tratăm serios meciul!”

Publicat: 15/02/2019 | 19:15
„Stejarii” au intrat în linie dreaptă meciul de sâmbătă cu Germania. Meciul care s eva disputa la Botoșani, contând pentru „Rugby Europe Championship”, va avea o semnificaţie aparte pentru Florin Surugiu.

Cu 75 selecţii sub tricolor mijlocaşul la grămadă al „stejarilor” va reveni stadionul unde a marcat primul lui eseu la echipa naţională, în duelul din 5 iunie 2010, cu Ucraina, câştigat de România cu 61-7 (35-0).

Surugiu spune că „stejarii” au fost foarte dezamăgiţi de meciul cu Gerogia, însă a precizat că la meciul cu Germania, echipa naţională va avea o altă faţă.

Nu ne mai gândim la meciul cu Georgia pentru că oricum nu putem întoarce rezultatul. Ne gândim la următorul meci, cel cu Germania şi o luăm treptat. Au fost două zile bune de antrenament, lucrurile se leagă bine. Am văzut meciul lor cu Belgia, Germania este o echipă îndrăzneaţă, agresivă, pornesc din postura de out-sideri, nu au nimic de pierdut, presiunea meciului fiind pe noi. Aceste partide sunt cele mai periculoase pentru noi, să nu uităm ce s-a întâmplat în urma cu doi ani de zile la ei acasă, chiar dacă anul trecut a fost o diferenţă foarte mare. Trebuie să îi luăm în serios şi să nu ne vedem câştigători înainte de a începe meciul. Am început cu stângul acest sezon de Rugby Europe Championship, acum trebuie sa strangem randurile şi să ne ridicăm. Este o perioadă destul de grea, tocmai de aceea trebuie să începem să câştigăm”, a declarat Florin Surugiu.

Partida România- Germania din „Rugby Europe Championship” care va avea loc sâmbătă de la ora 14:00 va fi transmis pe Telekom Sport.