Stela Popescu ar fi împlinit astăzi 85 de ani. Cum a fost viața regretatei actrițe

Publicat: 21/12/2020 | 14:01
Stela Popescu îi apare și acum în vise fostei sale colege de scenă, Paula Rădulescu

 

Îndrăgita actriță, Stela Popescu, ar fi împlinit astăzi 85 de ani. Artista a reușit de-a lungul vieții să fie una dintre cele mai iubite actrițe de pe scena românească. Stela Popescu a realizat cupluri celebre și apreciate de public alături de Șteban Bănică și Alexandru Arșinel. 

Marea actriță s-a născut într-o familie de învățători modești. În 1940 tatăl ei care era considerat intelectual a fost deportat în Siberia, iar mama ei este nevoită să se refugieze cu ea în România, la Brașov.

„Aveam 5 ani. Tata a fost deportat în Siberia în 1940. Ruşii au avut un sistem foarte inteligent de a ocupa Basarabia. Au luat într-o noapte tot ce era intelectual, bărbaţi în special, şi i-au dus direct, în vagoane, la Vladivostok. Şi au adus în loc tot ce se chema funcţionar rus.

Aveam două linguri, două furculiţe, o faţă de pernă, ce altceva? Ce puteai să iei, ce să cari? Îţi dai seama ce era? ’44, război… Să pleci cu un copil în braţe. Şi cu o lădiţă. Ceva îngrozitor, mai ales pentru o femeie.”, povestea Stela Popescu în urmă cu câțiva ani pentru Adevărul.ro

Stela Popescu a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică

Câțiva ani mai târziu, marea actriță fusese repartizată la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, dar ținea și spectacole de teatru. După terminarea facultății, Stela Popescu a fost repartizată la Teatrul din Brașov.

” Am făcut toată şcoala la Braşov şi liceul tot acolo, după care, în 1954, m-am întors la Bucureşti, pentru facultate. Mai exact am dat la Facultatea de Teatru şi am căzut cu brio. Eram din provincie, nu ştiam să mă îmbrac, cu părul vraişte, ziceai că-s smulsă de gâşte. Eram un băieţoi. Aşa a fost firea mea, până pe la 20 de ani. „

În 1969 se căsătorește cu Mihai Maximilian, la puţin timp după divorţul de Dan Puican, și cu ajutorul textelor pe care i le scria accesta a reușit în televiziune.

Cum a ajuns Stela Popescu la televizor

Stela Popescu a făcut cuplu pe scenă alături de Ștefan Bănică. Artistul era considerată unul dintre cei mai buni cântăreți și actori. Așadar, s-a decis ca cei doi să formeze un cuplu.

” Ştiţi cum am avut eu noroc cu televiziunea? M-au chemat acolo – eu eram gagică mişto, să ştiţi!, subţirică, dansam, cântam, aveam şi un soi de optimism permanent care place – şi era preşedinte unul Topor, care era ochiul limpede, să nu scape ceva! Într-o seară, după un spectacol, imediat a sunat Topor. Toţi au îngheţat. „Mă, cine e asta care a prezentat?” „E studentă la Teatru, în anul II, ştiţi, Stela Popescu.” „S-o mai chemaţi, că-i foarte bună!” Din clipa aia am avut undă verde. „

Ulterior, când teatrele au intrat în autofinanțare, regretata actriță a trebuit să lucreze și mai mult. A fost nevoită să renunțe la colaborarea cu Bănică și s-a orientat către maestrul Alexandru Arșinel. Duetul pe care marii actori l-au făcut de Revelion a făcut istorie. Mulţi români ajungând să creadă că Stela şi Arşinel sunt căsătoriţi şi în viaţa reală.

Marea actriță și-a revăzut tatăl după foarte mulți ani

După 18 ani, tatăl marii actrițe a fost eliberat, însă a fost dus departe de ea și mama ei. Alți 19 ani au trecut până când Stela Popescu a reușit, printr-o excursie, să meargă la Chișinău să-și revadă tatăl. Ulterior, familia s-a reîntregit și s-au putut bucura unul de prezența celuilalt.

 

„În 1958, tata a fost eliberat. S-a dus în satul de unde era mama lui. Aici a stat alţi 19 ani, profesând ca învăţător la o şcoală. N-avea voie să părăsească Basarabia. Eu cu mama eram deja în România şi pe atunci nici nu aveai voie să te duci în vizită acolo, decât prin excursii. Până la urmă am reuşit. Am luat o excursie ONT, Chişinău-Kiev-Moscova şi înapoi. Apucai să stai trei zile la Chişinău şi a fost suficient să-l revăd.

În 1977, l-am adus în România pe tata. Timp de doi ani am făcut cereri de reîntregire a familiei către Marea Adunare Naţională, eu la Bucureşti, el la Moscova. A trăit până la 91 de ani, cu toată aventura din Siberia. Ca să moară de la o operaţie de bilă, pentru că nu l-au îngrijit bine la spital. „

Stela Popescu s-a stins din viață

 Stela Popescu s-a stins din viată pe 23 noiembrie 2017. Actrița a fost gasită moartă în curtea casei. Artista a facut stop cardio-respirator. Medicii de pe ambulanță au găsit-o pe actriță întinsă pe jos. Din păcate, nu au mai putut face nimic pentru ea. Deși a fost resuscitată preț de câteva minute, inima Stelei Popescu nu a mai vrut sa bată.

 

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult