Ştirea momentului în România! Turcul care a călcat un poliţist a fost condamnat definitiv! Câţi ani va sta după gratii

De: Cancan
Publicat: 19/12/2017 | 16:22

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Abdullah Atas la pedeapsa de 22 de ani şi 10 luni după ce beat fiind a intrat intenţionat cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, acesta murind la spital. În primă instanţă, Abdullah Ataş a primit o pedeapsă cu închisoarea de 23 de ani şi 6 luni, iar în faţa instanţei de apel procurorii au cerut detenţie pe viaţă.    

Vă reamintim că pe accidentul în urma căruia poliţistul Gheorghe Ionescu a murit s-a produs în 2 august 2015, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde acesta se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.

În data de 20 iulie, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat la 23 de ani şi 6 luni închisoare pe Abdullah Atas, pentru omor calificat, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului, omul de afaceri fiind acuzat că a intrat intenţionat, în 2015, cu maşina în poliţistul Gheorghe Ionescu, iar acesta a decedat, după trei săptămâni în care a fost în comă.

Totodată, afaceristul trebuie să plătească despăgubiri de 400.000 de euro rudelor poliţistului şi peste 88.000 lei Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu titlu de daune materiale.

Ştire în curs de actualizare.