Structura anului școlar 2019 – 2020. Când începe școala

De: Cancan
Publicat: 07/08/2019 | 22:05
Structura anului școlar 2019 - 2020. Când începe școala

În acest an, elevii vor începe școala pe 9 septembrie. Vacanța elevilor nu va fi prelungită cu o săptămână așa cum i-a cerut Viorica Dăncilă fostului Ministru al Educației.

„Ca urmare a discuțiilor din spațiul public cu privire la data de începere a noului an școlar, Ministerul Educației Naționale precizează că, la nivelul instituției, sunt analizate punctele de vedere exprimate în cadrul Comisiei de Dialog Social (CDS), întrunită luni, 5 august 2019.

În acest sens, subliniem faptul că proiectele dezbătute de membrii CDS nu sunt supuse votului, avizul partenerilor de dialog social fiind unul consultativ. Reprezentanții MEN vor continua în zilele următoare consultările cu beneficiari, precum și părți implicate în sistemul de învățământ public, astfel încât structura noului an școlar să vizeze interesul superior al elevilor și să răspundă nevoilor acestora”, se arată în comunicatul MEN.

Anul școlar 2019-202 va începe pe 9 septembrie şi nu cu o săptămână mai târziu, aşa cum i-a cerut premierul Dăncilă fostului ministru al Educaţiei. Comisia de dialog întrunită luni la minister a pus la aceeaşi masă inspectori şi reprezentanţi ai părinţilor. Aceştia au votat în unanimitate menţinerea datei fixate acum câteva luni. Decizia comisiei urmează să fie validată de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz.

În conformitate cu ordinul ministrului Educației Naționale nr. 3.191/2019 privind structura anului şcolar 2019-2020, cursurile anului şcolar 2019-2020 încep luni, 9 septembrie și sunt dispuse pe durata a 35 de săptămâni.  Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie  – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

-vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020)
-vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
-vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.