Șumi a rămas fără permis: „Mi s-a atras atenția să nu am aceeași soartă ca Ilie Năstase și am vorbit furmos dar…!”

Publicat: 07/06/2018 | 10:04
Antrenorul Marius Şumudică a declarat că a rămas, marţi seară, fără permisul de conducere, pentru că a trecut pe culoarea „galben spre roşu” a semaforului.

„Am fost deposedat de carnetul de conducere cu un sfert de oră înainte de meciul România- Finlanda, în drum spre casă. Am încercat, am vorbit frumos. Chiar mi s-a atras atenţia «vezi că nu vrem să ai aceeaşi soartă ca domnul Năstase, să te lungim pe jos!» Mi s-a spus că am trecut pe culoarea galben spre roşu. I-am spus că sunt un cetăţean oarecare, să nu considere că mă numesc Şumudică. A zis că nu-l interesează fotbalul, aşa după nume îşi aduce aminte ceva vag. Un băieţaş cu o freză într-o parte. Am dovadă şi pot să circul 15 zile. Plec în vacanţă cu soţia, zece zile le scap”, a declarat Şumudică, la ProX.

Recent, Șumi a făcut o declarație ce a aruncat în aer fotbalul românesc.  Suspendat în trecut după ce a fost prins jucând la pariuri, Marius Șumudică, tehnician care s-a despărțit recent de Kayserispor și este liber de contract în acest moment a făcut o declarație șocantă.

Într-un interviu acordat celor de la gsp.ro, Marius Șumudică a spus că peste 50% din lumea fotbalului românesc joacă la pariuri!

„Peste 50 % din lumea fotbalului pariază. Eu am avut de suferit de pe urma lui Burleanu, cu pariurile. Eu am fost singurul peşte. Au fost atâtea cazuri, dar numai eu am fost suspendat”, a declarat Marius Șumudică pentru gsp.ro.

Tehnicianul a fost suspendat în trecut după ce a fost prins în pariind pe meciuri din Liga I.

Conform regulamentelor, oficialii din fotbal ar avea voie să parieze, atâta timp cât nu o face pe competiții de fotbal. Articolul 60.5 din Regulamentul Disciplinar prevede sancțiuni doar pentru participarea, „direct sau indirect la pariuri sau alte activităţi similare care privesc jocurile din competiţiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF”.