Șumudică și-a aflat sentința în Arabia Saudită! Judecătorii au hotărât că…

De: I.D.
Publicat: 06/11/2018 | 22:52

Marius Șumudică a pierdut procesul pe care l-a deschis cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în luna iunie, când a rămas fără permis de conducere.  Sentința a aflat-o în Arabia Saudită, unde antrenează pe Al-Shabab Riyadh. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile.

(NU RATA: ANTRENORUL CU ”SÂNGE VIŞINIU” LE VA INTRA LA INIMĂ… DINAMOVIŞTILOR)

Pe 5 iunie, Marius Şumudică a rămas fără permisul de conducere, pentru că a trecut pe culoarea „galben spre roşu” a semaforului, în timp ce se îndrepta spre casă, pentru a viziona partida amicală dintre România și Finlanda.

„Am încercat, am vorbit frumos. Chiar mi s-a atras atenţia: «Vezi, că nu vrem să ai aceeaşi soartă ca domnul Năstase, să te lungim pe jos!» Mi s-a spus că am trecut pe culoarea galben spre roşu. I-am spus că sunt un cetăţean oarecare, să nu considere că mă numesc Şumudică. A zis că nu-l interesează fotbalul, aşa după nume îşi aduce aminte ceva vag”, a declara antrenorul lui Al-Shabab Riyadh, imediat după incident.

Marius Șumudică a pierdut procesul pe care l-a deschis cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

(CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI I-A TRIMIS CONTRACTUL ÎN ALB LUI… ȘUMUDICĂ)

A deschis procesul în iunie

Ferm convins că dreptatea este de partea sa, Marius Șumudică a dat în judecată Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Dosarul a fost înregistrat pe 19 iunie, la Judecătoria Sectorului 2. Pe 25 octombrie, magistrații au ajuns și la un prim verdict. Au respins plângerea formulată de antrenorul lui Al-Shabab Riyadh, însă acesta are dreptul la apel.  

“Respinge plângerea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în sedință publică, azi, 25.10.2018, au stabilit, în primă fază, judecătorii, conform informațiilor obținute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

Cu siguranță, Marius Șumudică va face apel. Pentru că îl știm cu toții o persoană gata să meargă până în pânzele albe atunci când are convingerea că este nevinovat. Rămâne de văzut dacă va avea câștig de cauză la următorul termen pe care îl va stabili instanța.

(CITEȘTE ȘI: ȘUMUDICĂ REFACE CUPLUL BUDESCU-ALIBEC LA AL SHABAB!)

Marius Șumudică, implicat într-un accident rutier, anul trecut!

În martie 2017, Marius Șumudică a trecut din nou prin emoții în timp ce se afla la volan. Antrenorul a fost implicat într-un ușor accident rutier, pe o stradă super-aglomerată din Capitală. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar mașina fostului jucător al Rapidului a avut nevoie de reparații.  

„A fost o tamponare. Mi-am șifonat puțin Range Rover-ul. Șoferul din fața mea a frânat brusc și m-a luat prin surprindere. Din fericire, nimeni nu e rănit. Ne-am ales cu sperieturile”, spunea Marius Șumudică la momentul respectiv. 

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)