Supriză de proporţii! Fostul deputat Mihail Boldea a fost pus în libertate noaptea trecută

De: Cancan
Publicat: 23/11/2013 | 09:15

Mihail Boldea a părăsit Penitenciarul Galaţi la ora 23.55, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Simona Costache, potrivit Mediafax.

Fostul deputat Mihail Boldea a fost pus în libertate în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins un recurs al procurorilor DIICOT formulat la o decizie a Curţii de Apel Iaşi.

În urmă cu o săptămână, magistraţii Curţii de Apel Iasi au emis, pentru a cincea oară consecutiv, o decizie prin care fostul parlamentar să fie judecat în libertate, iar procurorii DIICOT au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care vineri seară a respins recursul şi a admis eliberarea lui Boldea, cu interdicţia de a părăsi ţara, până la pronunţarea unei sentinţe în dosarul său.

Mihail Boldea a fost arestat preventiv în lipsă în 22 martie 2012 şi încarcerat în 27 martie 2012, iar ulterior instanţele i-au prelungit succesiv măsura.

Boldea a fost trimis în judecată, în stare de arest, la sfârşitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT – Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

G.C.