Surpriză la FC Botoșani: Florin Acsinte s-a despărțit de moldoveni!

Publicat: 08/06/2018 | 14:00
Surpriză de proporţii la FC Botoşani. Revenit în iarna acestui an la echipă, Florin Acsinte a decis de comun acord cu conducreea clubului rezilierea contractului.

Mi-am dorit enorm ca reîntoarcerea la FC Botoşani sa fie una de lungă durată și plină de performanţe. Din păcate acest lucru nu este posibil, din diverse motive și împreună cu conducerea clubului am decis rezilierea contractului. Le mulţumesc suporterilor pentru ataşamentul faţă de mine şi faţă de echipă! Orice sfârşit e un nou început pentru oamenii cu caracter puternic!”, a scris Florin Acsinte pe o reţea de socializare.

În iarnă în momentul în care a venit de la FC Voluntari din postura de jucător liber de contract, Acsinte a semnat un angajanment cu FC Botoşani valabbil până la finalul sezonului cu drept de opţiune pe încă un sezon. Gruparea locală nu a mai activat însă clauza şi l-a anunţat pe fostul căpitan al echipei că continuă colaborarea dar în alte condiţii financiare, lucru care nu a fost pe placul fotbalistului, acesta luând decizia de a pune punct final colaborării cu FC Botoşani.

FC Botoşani nu a notificat LPF cu privire la prelungirea acordului şi atunci am înţeles că nu mai sunt dorit. Mi s-a spus că vom continua dar în alte condiţii financiare şi atunci am înţelesc că aceasta este modalitatea de a-mi spune că nu mai sunt dorit. Ne-am despărţit în condiţii amiabile. Nu ştiu viitoarea destinaţie. Deocamdată plec în vacanţă cu familia”, a declarat Florin Acsinte.

Astfel, după Bogdan Ungurușan, Răzvan Tincu, Stelian Cucu, Nicolae Mușat, Olimpiu Moruțan, Mircea Axente și Bojan Golubovic, Florin Acsinte devine al optulea jucător de care FC Botoşani s-a despărţit, iar numărul celor plecaţi nu se va opri aici. Până în acest moment nici Florin Plămadă dar nici Mihai Roman, jucător aflaţi de asemenea la final de contract, nu au semnat un alt acord cu FC Botoşani.