Surpriză uriaşă pentru poliţiştii care au „ridicat” această măicuţă, după ce au prins-o cerşind. Cine era, de fapt

Publicat: 05/03/2023 | 16:29
„Măcuța” din Bacău. Sursă foto: Poliția Bacău

Zilele acestea, reprezentanții Poliției Locale Bacău au anunțat ce „captură” au făcut. În timpul unei patrule obișnuite, agenții au observat o măicuță care cerșea. Fiind nefiresc un astfel de comportament din partea unei slujitoare a bisericii, oamenii legii și-au pus un semn de întrebare. Ce au descoperit este complet neașteptat.

Potrivit datelor transmise de către Poliția Locală Bacău, după ce au aruncat o privire mai atentă la „măicuță”, au constat că nici măcar nu era femeie, ci bărbat! Deghizat astfel, încerca să abuzeze de mila trecătorilor pentru a obține bani. Mai mult decât atât, cel în cauză nu este nimeni altcineva decât B.I., tânărul de 30 de ani cunoscut pentru astfel de fapte.

„Celebra «măicuță» a ajuns și la Bacău! Individul deghizat în măicuță a fost depistat, în această dimineață, în zona Bisericii «Sfântul Nicolae» din Municipiul Bacău. O patrulă de ordine publică a Poliției Locale l-a interceptat în timp ce apela la mila publicului. Acesta a fost condus la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimat, și s-a constatat că se numește B.I., în vârstă de 30 de ani, și domiciliază în județul Bacău”,  au transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău.

(CITEȘTE ȘI: Scandalos! Cine e de fapt măicuța Magdalena, câștigătoarea ediției 6 iUmor de la Antena 1. S-a spus că s-a iubit cu Smiley)

Cine este, de fapt, celebra „măicuță”. Ce amendă a primit

B.I., cunoscut ca „măicuța”, nu este deloc la primul său incident. Bărbatul de 30 de ani a mai fost prins la cerșit și în noiembrie 2021, la Râmnicu Sărat. Pe vremea aceea, a încercat să păcălească trecătorii cu exact aceeași metodă ca la Bacău.

„Măicuța” din Bacău  Sursă foto: Poliția Bacău

În urmă cu doi ani, „măicuța” a mărturisit că hainele pe care le folosește pentru deghizare nu sunt deloc veșminte bisericești, ci lucruri simple, cumpărate la preț de chilipir, de la un second-hand.

Pentru că nu s-a redresat nici în 2023, „măicuța” s-a ales cu o amendă de 500 de lei.

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult