Suspendată pentru dopaj, Simona Halep ar putea da lovitura la TAS. „Vor avea de plătit bani grei!”

Publicat: 09/10/2023 | 12:50

Simona Halep a fost depistată pozitiv la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată patru ani din circuitul WTA. După ce și-a aflat pedeapsa, ex-liderul WTA a anunțat că va face apel la TAS, în speranța că-și va demonstra nevinovăția. George Cosac, președintele președintele Federației Române de Tenis (FRT), este ferm convins că sportiva noastră va încasa „bani grei” drept despăgubiri.

Potrivit lui George Cosac, cei care i-au oferit Simonei Halep suplimentul contaminat cu Roxadustat ar urma să fie buni de plată, după ce ex-liderul WTA va câștiga procesul intentat contra acestora. Președintele FRT este optimist că sportivei noastre i se va reduce perioada de suspendare la TAS, după care aceasta va încasa sume uriașe drept despăgubiri.

Nu am vrut să citesc raportul, știu exact ce am vorbit cu Simona, ce caracter are. Sunt convins că TAS-ul va face dreptate într-o oarecare măsură, astfel încât suspendarea să fie cât mai mică!

Veți vedea că, în timp, toți cei ce vor fi acționați în judecată de către Simona vor avea de plătit bani grei! Este vorba de imaginea ei, câștigată cu ani de muncă asiduă, de lupte crâncene în teren cu toate celelalte adversare.

Pe ce mă bazez? Pe faptul că ea a făcut anumite declarații, nicio probă de sânge nu a fost contaminată și de aici derivă toate celelalte argumente pe care mă bazez„, a declarat George Cosac la Digi Sport.

George Cosac

Simona Halep: “Sunt șocată!”

După ce a aflat că a fost suspendată pe o perioadă de patru ani, Simona Halep a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), în speranța că-și va găsi dreptatea. Sportiva noastră a efectuat deja un an din sancțiunea care s-a dictat contra ei.

Aș putea spune că sunt șocată și este o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o bună zi și o să las experții să discute absolut orice pentru că ei știu ce este mai bine, ce s-a întâmplat și sunt convinsă că într-o zi o să dovedesc că sunt nevinovată și sunt curată.

Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere, sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret. Toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-au găsit absolut niciodată substanțe interzise. La urină, doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de Roxadustat și aceasta a fost totul.

Acum trebuie să ajung la TAS, o să fac apel la această decizie fără sens din punctul meu de vedere și sper că o să iasă adevărul la iveală într-o zi și o să lupt până la capăt ca să dovedesc aceste lucruri„, a spus Simona Halep.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult