Sylvia a făcut dezvăluirea: „Iubesc…”

De: Cancan
Publicat: 26/01/2017 | 14:28

„Iubesc femeile inteligente… Mi se par nişte creaturi complexe, care, atunci când consideri că le ştii pe de rost nu încetează să te uimească. La ele nu există limite decât pentru a putea fi depăşite şi niciodată nu sunt conştiente cât de puternice sunt decât în momentul în care a fi puternică este singura opţiune pe care o au. Principiile lor se schimbă aparent, pentru a se adapta la trendul societăţii, pot fi sexy discutând filosofie îmbrăcate într-o pijama cu Hello Kitty…

Femeile adevărate nu vor spune niciodată că e „prea greu” să fii femeie ci vor fi onorate să îmbrăţişeze atâtea responsabiltăţi privind statutul lor ca pe o provocare. Sunt misterioase şi vulnerabile în intimitatea lor, mereu exprimându-şi crezurile subtil, lăsând loc de interpretări atunci când e cazul. De puţine ori au pretenţia de a fi înţelese, aşa că nu le pune prea multe întrebări atunci când le vezi plângând aparent fără motiv…

Femeia inteligentă ştie că poate oricând să ia viaţa de la capăt şi totuşi simte nevoia unui bărbat pentru a se simţi completă. Poate face sute de scenarii despre iubire şi nu îi e frică să viseze, este atentă la detalii şi nu acceptă altceva decât ceea ce consideră că i se cuvine. Bătăliile interioare sunt motiv de introspecţie şi strategie, mereu o să te surprindă schimbându-şi atitudinea într-o secundă.

Femeile inteligente ştiu cum să scoată ce-i mai bun dintr-un bărbat şi sunt perfect conştiente de propria lor sexualitate…

Femeia inteligentă este un haos frumos care te face să-l contemplezi în tăcere!”, a scris Sylvia pe Instagram.

Sylvia este o cântăreaţă foarte apreciată din showbiz-ul nostru autohton, fiind o prezenţă foarte discretă. Vedeta nu este singură, trăieşte de ceva timp o frumoasă poveste de dragoste cu un tânăr, Dragoş Undeanu.

Sylvia a devenit cunoscută după ce a făcut parte din trupa ASIA.