Sylvia a fost cerută de soţie! Artista, primele declaraţii despre nuntă: ”Nu va fi una tradiţională!”

De: Cancan
Publicat: 13/10/2017 | 11:16

Sylvia este fericită nevoie mare! Fosta soţie a lui Andrei de la ”Alb Negru” se pregăteşte să îmbrace din nou rochia de mireasă.

Vedeta a fost cerută de soţie de iubitul ei după cinci ani de relaţie şi mărturiseşte că nu-şi doreşte o nuntă tradiţională, dar nici ceva cu fast.

“Am fost cerută anul acesta de soţie, voi face nuntă cel mai probabil la anul. Nu ştiu ce fel de nuntă aş face, oricum nu una tradiţională. Mi-ar plăcea să nu aibă loc în ţară, cu un cerc restrâns de prieteni, orice, dar să nu fie clasică. De exemplu, în Grecia, într-o ţară mai exotică, sună foarte bine”, a declarat Sylvia pentru click.ro.