Taifunul din Filipine s-a soldat cu peste 600 de morţi

De: Cancan
Publicat: 10/12/2012 | 19:50

Luiza Carvalho, reprezentata Biroului Naţiunilor Unite pentru coordonarea ajutoarelor umanitare, a indicat că fondurile vor servi pentru hrana, apa şi crearea de adăposturi pentru cele 480.000 de persoane din regiune, cele mai afectate de pe urma calamităţii.

„Am fost şocată de distrugerea la care am asistat”, a declarat Luiza Carvalho, care a vizitat regiunile cele mai devastate de pe insula Mindanao (sud), plantaţiile bananiere devastate din satele distruse complet, precum şi minele prăbuşite.

Potrivit ultimului bilanţ al securităţii civile, numărul victimelor se ridică la 647 de morţi, şi peste 780 de persoane încă dispărute. Printre dispăruţi se numără şi peste 150 de pescari care plecaseră din General Santos, „capitala pescarilor de ton”.

În jur de 200 de cadavre nu au putut fi identificate, existând posibilitatea ca acestea să corespundă persoanelor care se numără printre dispăruţi, a precizat Benito Ramos, şeful securităţii civile.

Cadavrele nerevendicate în 48 de ore vor fi cel mai probabil înmormântate într-o groapă comună, a adăugat acesta.

Taifunul Bopha, cel mai violent din ultimii 80 de ani, i-a lăsat pe locuitorii şi aşa săraci cu într-un mai mare dezavantaj, a subliniat oficialul ONU.

O treime din culturile de banane au fost distruse şi zeci de mii de mici agricultori au rămas fără resurse, potrivit oficialilor din agricultură.

Biroul securităţii civile estimează la 5,4 milioane numărul persoanelor afectate de taifunul care a distrus 81.000 de case şi care a lăsat peste 300.000 de persoane fără adăpost, refugiaţi în şcoli sau clădiri publice.

Echipele de intervenţie au constatat jafuri din mai multe magazine într-un oraş de la estul Mindanoa, în timp ce jurmaliştii AFP au observat grupuri de sinistraţi reduşi la cerşetorie de-a lungul drumurilor.

Luni dimineaţa, un seism de magnitudinea 5,8 a zguduit Mindanao, însă adâncimea acestuia (32 de kilometri), a împiedicat orice daună, a explicat seismologul din cadrul guvernului, Renato Solidum.