Tânăra moartă în condiţii suspecte la spitalul din Deva a fost exhumată. Ce au descoperit anchetatorii!

De: Cancan
Publicat: 02/08/2017 | 16:51
Loredana a murit acum şase ani în condiţii suspecte la Spitalul din Deva

Anchetatorii au clasat până acum dosarul de două ori, dar familia nu s-a lăsat şi a atacat deciziile în justiţie, obţinând refacerea probelor, exhumarea şi o nouă expertiză medico-legală.

Mormântul Loredanei Dâmbean, o tânără de 23 de ani din Deva, decedată în 2011 în Spitalul judeţean din Deva, a fost deshumat, miercuri, după ce magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis redeschiderea dosarului penal, pentru completarea cercetărilor privind infracţiunea de ucidere din culpă, arată adevărul.ro. Maria Dâmbean, mama fetei, şi fostul logodnic al acesteia au asistat la procedura efectuată de medicii Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, la care au participat criminalişti şi poliţişti. Tragedia s-a petrecut în condiţii suspecte, susţin foştii apropiaţi ai tinerei, în spitalul judeţean din Deva, unitatea medicală la care Loredana fusese adusă în dimineaţa de 12 septembrie 2011, când i se făcuse rău în locuinţa ei.

Mama Loredanei a ştiut întotdeauna că ceva necurat s-a petrecut în spitalul din Deva

Tânăra a murit la câteva ore după ce un echipaj medical a adus-o în spital, din cauza unui traumatism cranio-cerebral, potrivit datelor din certificatul medico-legal. Anchetatorii au stabilit că victima şi-a rupt gâtul şi s-a lovit la cap cu 4-6 ore înainte de moarte, când ar fi căzut pe gresia din bucătărie, însă familia victimei a reclamat că moartea ei ar fi putut fi cauzată de neglijenţa personalului medical. „În perioada transportării Loredanei din locuinţă la autoturism şi până la poarta spitalului, aceasta şi-a ţinut capul normal fără să ne spună că are dureri la cap sau în zona gâtului”, a declarat procurorilor fostul logodnic al tinerei.