Tânărul care a jefuit o casă de pariuri din 23 August a fost prins

Publicat: 16/05/2019 | 15:31

Polițiștii constănțeni au reușit să-l prindă pe autorul jafului de la sala de jocuri de noroc din comuna constănțeană 23 August, comis în urmă cu aproximativ o lună, acesta fiind un tânăr în vârstă de 18 ani. El a fugit atunci cu aproximativ 9.000 de lei.

În dimineața zilei de 24 aprilie, în jurul orei 4.30, un individ cu cască de motociclist pe cap a jefuit, sub amenințarea unui cuțit, o casă de pariuri din comuna 23 August. El a pătruns în incinta societăți comerciale cu profil jocuri de noroc, după ce, în prealabil a oprit sursa de electricitate.

Prin amenințare cu un cuțit, tânărul l-a legat pe casier și a sustras aproximativ 9.000 de lei, bani reprezentând încasările din ziua respectivă.

În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că vinovat de comiterea infracţiunii este un tânăr în vârstă de 18 ani, din 23 August. La data de 15 mai, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare pe raza localității 23 August si a municipiului Mangalia. Ulterior, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsite de libertate în mod ilegal.

El va fi prezentat, joi, instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult