Tânărul care a murit pentru a-și salva familia. S-a prăbușit dintr-o dată, în timp ce stătea la calculator

Publicat: 25/08/2022 | 20:30
Tânăr la calculator Sursă foto: Pixabay

Gary Anderson, un tânăr din Marea Britanie, în de 31 de ani, s-a prăbușit de pe scaunul biroului, în timp ce stătea la calculator. Colegii lui de cameră au fost cei care l-au găsit fără viață. Gary a reușit în acest fel să-și salveze mama și sora de la moarte. Află cum a fost posibil totul.

În urmă cu doi ani, mai exact pe 13 iunie 2020, Gary Anderson se simțea bine, mai puternic ca niciodată, până când dintr-o dată s-a prăbușit în timp ce stătea în fața calculatorului. Britanicul a murit pe loc, și a fost găsit decedat, la scurt timp după ce a decedat, de către colegii săi de apartament. Au încercat să-l resusciteze, însă nu mai era nimic de făcut. Paramedicii au constatat decesul pe loc.

CITEȘTE ȘI: DENISA RĂDUCU ÎI APARE ÎN VIS TATĂLUI EI. DEZVĂLUIRI CUTREMURĂTOARE LA CINCI ANI DE MOARTEA ARTISTEI

Cum a salvat Gary două vieți, după ce a decedat

După mai multe analize, medicii legiști au descoperit că suferea de Sindromul Brugada, o boală de inimă transmisă genetic în rândul familiei sale. În așa fel, mama și sora lui Gary au aflat că și ele suferă de aceeași afecțiune și au avut timp să se trateze, pentru a împiedica orice risc de a muri.

Mama lui, Valerie, de 64 de ani, şi sora cea mică, Jacqui, de 29 de ani, spun că Gary a murit ca să le ofere lor o şansă la viaţă. Familia din Cramlington, Northumberland, se află de atunci sub atenta supraveghere a medicilor, după ce şi cele două femei au fost diagnosticate cu boala.

„Şocul şi groaza, plânsul incontrolabil în timpul nopţii … Nu devine mai uşor pentru nimeni. Au trecut doi ani şi tot nu-mi vine să cred. A trebuit să-l pierd pe Gary ca să descopăr că am sindromul Brugada”, spune mama lui Gary, Valerie.

„Gary ne-a salvat vieţile, altfel nu am fi aflat niciodată”, a adăugat sora mai mică, Jacqui.

După moartea fiului, Valerie şi-a unit forţele cu mai multe mame care şi-au pierdut la rândul lor copiii într-un mod similar. Împreună, speră să ajute cât mai mulţi oameni să conştientizeze riscurile bolilor de inimă. De asemenea, vor să încurajeze testarea pentru a descoperi prezenţa sindromului cât mai timpuriu.

VEZI ȘI: MARCELA FOTA ŞI-A DAT RESTART LA VIAŢĂ, DUPĂ MOARTEA SOŢULUI! ARE IUBIT DE 23 DE ANI ŞI CERE O MULŢIME DE BANI PENTRU O CÂNTARE