Țara Galilor – Ungaria: Meci DECISIV pentru calificarea la Euro 2020!

Publicat: 19/11/2019 | 09:57

Marți, începând cu ora 21:45, se va disputa partida Țara  Galilor – Ungaria,  din cadrul rundei a 8-a a Grupei E din Preliminariile Euro 2020. Miza confruntării este reprezentată de obținerea poziției secunde în grupă, ce asigură prezența la Campionatul European.

Țara Galilor ocupă locul al treilea în Grupa E, cu 11 puncte câștigate în primele 7 partide. “Dragonii” se află la o singură lungime în urma ocupantei poziției secunde, Ungaria. Astfel, în cazul în care Gareth Bale & co vor reuși să obțină toate punctele puse în joc în duelul din această seară, galezii vor participa la al doilea turneu final European consecutiv.

Premisele sunt extrem de bune pentru formația gazdă. Spre deosebire de Ungaria, Țara Galilor a excelat în compartimentul defensiv, cu doar 6 goluri primite! Prin comparație, selecționata maghiară a primit 9. De asemenea, în ceea ce privește calitatea individuală a jucătorilor, Țara Galilor dispune de jucători ce pot face diferența, precum Ramsey sau Bale.

Echipe probabile Țara Galilor – Ungaria

Țara Galilor (4-2-3-1): Hennessey – Davies, Lockyer, Mepham, Roberts – Ampadu, Allen – James, Ramsey, Bale – Moore;

Ungaria (4-2-3-1): Gulacsi – Lovrencsics, Lang, Barath, Nagy – Patkai, Vida – Dzsudzsak, Szaboszlai, Sallai – Szalai.

Clasamentul Grupei E

1. Croația – 17p.;
2. Ungaria – 12p.;
3. Țara Galilor – 11p.;
4. Slovacia – 10p.;
5. Azerbaijan – 1p.

Programul zilei din Preliminariile Euro 2020

M 21:45: Belgia – Cipru;
M 21:45: Germania – Irlanda de Nord;
M 21:45: Letonia – Austria;
M 21:45: Macedonia de Nord – Israel;
M 21:45: Olanda – Estonia;
M 21:45: Polonia – lovenia;
M 21:45: San Marino – Rusia;
M 21:45: Scoția – Kazakhstan;
M 21:45: Slovecia – Azerbaijan;
M 21:45: Țara Galilor – Ungaria.