Tariceanu, de trei ori sef

De: Cancan
Publicat: 24/06/2008 | 00:00

AUTORITAR. Premierul s-a pus pe treaba in PNL, facand „curatenie” prin demiteri si demisii cerute codasilor in alegeri si carcotasilor Precizare. Premierul conduce si guvernul, si partidul, si filiala liberala din Bucuresti, precum si mijloacele auto, moto si velo personale De modul in care Tariceanu va reusi sa se impuna in partid si sa devina „mana de fier” depinde viitorul sau de lider al PNL. Deja a inceput sa-si faca simtita autoritatea, prin faptul ca a cerut, apoi a orchestrat demiterea lui Orban, anuntand in acelasi timp ca va candida pentru un nou mandat de presedinte al PNL. Dupa ce a dizolvat 4 din cele 6 organizatii ale PNL Bucuresti, Tariceanu a constatat, deloc mirat, ca nu mai exista Consiliu de coordonare al PNL Bucuresti. Pana s-au prins greii din PNL, Tariceanu a si anuntat ca va prelua conducerea Consiliului.

Omul-Consiliu

De fapt, Tariceanu va tine loc de Consiliu, pana cand acesta va fi reorganizat, prin inlocuirea membrilor sai maziliti (fostii sefi ai filialelor PNL din sectoarele 2, 3, 4 si 5) cu noile conduceri ale organizatiilor de sector. Una peste alta, Tariceanu se impune si, dupa ce si-a numit doi vice-coordonatori agreati (vicepresedinti) ai Consiliului de coordonare la organizatia PNL Bucuresti, isi va gasi cu usurinta pana in toamna un colegiu uninominal prin care sa poata candida si sa obtina un mandat de deputat la alegerile parlamentare. Urmatorul pas – Congresul partidului, unde Tariceanu va candida si – daca-si aranjeaza de pe acum bine „ploile” – va lua din nou sefia PNL. (A.S.D.)