Tarif colosal! Cât cere Jean de la Craiova ca să cânte la o nuntă în 2022

Publicat: 21/04/2022 | 13:47

De ani buni, Jean de la Craiova se află în topul preferințele organizatorilor de petreceri. Dar ca să îl ai la nuntă, botez, zile de naștere sau alte evenimente, trebuie să bagi mana adânc în buzunar. Află, în continuare, tariful colosal pe care îl percepe manelistul.

Pentru reprezentanții de 60 de minute, în 2022, Jean de la Craiova solicită între 3.000 și 3.500 de euro pe oră, în timp ce la o nuntă întreagă, pentru un program de patru ore, artistul vrea între 12.000 și 14.000 de euro. Sumele nu sunt deloc mici, însă efortul financiar merită.

(VEZI AICI: THEO ROSE DEZVĂLUIE DE CE A AJUNS SĂ CÂNTE MANELE. JEAN DE LA CRAIOVA ȘI ALEX VELEA AU „ELIBERAT-O”)

Jean de la Craiova este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică de petrecere din România. Pentru că este foarte căutat, artistul își permite să aibă un tarif colosal, pe care nu oricine și-l poate permite. Aparițiile lui sunt, însă, de neuitat.

Trebuie, totuși, să precizăm că tariful lui Jean de la Craiova ar putea crește ușor, în funcție de programul pe care îl susține, dar și de durata și complexitatea acestuia.

Jean de la Craiova și-a permis să piardă o adevărată avere la păcănele

Jean de la Craiova cere mult la evenimente, motiv pentru care nu se uită la bani, atunci când vine vorba de plăcerile sale. În 2019, artistul s-a confruntat cu o situație neplăcută, atunci când s-a ruinat la păcănele.

(NU RATA: DE UNDE PROVINE NUMELE LUI JEAN DE LA CRAIOVA ŞI CUM ÎL CHEAMĂ, DE FAPT? MANELISTUL NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU ORAŞUL)

La momentul respectiv, D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan) a intrat în posesia unor imagini de-a dreptul demențiale în prim-planul cărora se află renumitul artist. Acesta a fost surprins într-un cazino din zona Vitan, acolo unde s-a relaxat, dar și-a încercat și norocul la păcănele. “Aventura” artistului la sloturi n-a fost una prea plăcută. Și asta pentru că, în doar câteva minute, Jean de la Craiova s-a “curățat” de aproximativ 6.000 de lei.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult