Tatăl Cătălinei Ponor a fost condamnat definitiv. Bărbatul lovise doi polițiști locali

Publicat: 30/10/2023 | 20:11
Tatăl vitreg al sportivei Cătălina Ponor și-a primit condamnarea / Sursă foto: Facebook

Pe data de 30 octombrie, tatăl vitreg al Cătălinei Ponor a fost condamnat definitiv la un an și 3 luni de închisoare cu suspendare. Curtea de Apel Constanța a dat verdictul pentru Florin Bărbulescu la mai bine de doi ani și jumătate de când i-a lovit pe cei doi polițiști. 

Vești proaste pentru celebra gimnastă. Infracțiunea de ultraj comisă de tatăl său vitreg a primit verdictul. Magistrații le-au dat dreptate celor doi polițiști care nu l-au lăsat să intre pe o stradă rezervată riveranilor, chiar dacă avea o sală de sport, pe numele său, la locația vizată.

„Soluția pe scurt: În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C.Pen., rap. la art. 193 alin. (3) C.Pen., art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B.F. (…, căsătorit, necunoscut cu antecedente penal) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În baza art. 257 alin. (1) şi (4) C.Pen., rap. la art. 193 alin. (3) C.Pen., art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B.F. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În temeiul art. 38 alin. 1-art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea (1 an) la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (3 luni), rezultând pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani” .

(CITEȘTE ȘI: CANCAN.RO are imaginile: Cătălina Ponor, în caleașcă, la petrecerea de nuntă! Și nu e tot. Mega-botez!)

Fapta comisă de tatăl Cătălinei Ponor

Amintim faptul că pe data de 6 martie 2021, tatăl vitreg al sportivei a fost acuzat că a lovit cei doi polițiști. Florin a fost încătușat la scurtă vreme după aceea. Dovezile de pe camerele de filmare le-au dat dreptate oamenilor legii. În înregistrări se vedea foarte clar că el a încercat să le arate actele de pe telefon și să permită să le arate și originalul, dar după ce ar fi intrat pe stradă, la sala sa, dar a fost refuzat.

Episodul nu a decurs conform planului, iar polițiștii au încercat să-l oprească. Bărbatul și-a ieșit din fire și a recurs la violență. În sprijinul lor, au venit alți colegi care l-au încătușat pe cetățeanul agresiv.

După incident, Florin a fost pus sub control judiciar pentru că unul dintre agenți a avut nevoie de mai bine de 3 zile de îngrijiri medicale.Pe tot parcursul procesului, a negat acuzațiile aduse.

(CITEȘTE ȘI: Ce umilință pentru Cătălina Ponor! Momente rușinoase în Belgia, antrenorul i-a făcut reclamație)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult