Tatăl Simonei Halep, dezvăluiri despre cununia celebrei sportive! „Nu am emoții”

Publicat: 31/08/2021 | 21:35

Tatăl Simonei Halep, dezvăluiri despre cununia celebrei sportive. Peste doar două săptămâni, Simona Halep şi Toni Iuruc se vor căsători, iar Stere Halep a oferit detalii despre fericitul eveniment.

Tatăl celebrei tenismene a mărturisit faptul că nu are emoţii, dar este fericit pentru că fiica sa se va căsători cu bărbatul iubit. În acelaşi timp, acesta a dezvăluit că evenimentul va avea loc pe 15 septembrie.

Simona Halep şi Toni Iuruc se căsătoresc

Tatăl Simonei Halep, dezvăluiri despre cununia celebrei sportive!

În acelaşi timp, Stere Halep a ţinut să sublinieze faptul că este doar cununia civilă, pe care o consideră o simplă formalitate. De aceea, tatăl Simonei nu are emoţii în ceea ce priveşte evenimentul la care vor participa toţi prietenii şi familia.

Este cununia civilă, se întocmesc actele. Ăsta este evenimentul. (…) Nu am emoții pentru că deja se știe, deci sunt niște formalități. Emoțiile au trecut”, a spus Stere Halep, la Antena Stars.

CITEŞTE ŞI: SIMONA HALEP & VIITORUL SOȚ, CINĂ CU APROPIAȚII PENTRU „PREZENTAREA” INELULUI!

Cât despre relaţia pe care o are cu viitorul ginere, Stere Halep a dezvăluit:  „Mă înțeleg foarte bine, deocamdată. (…) După cum se vede, ea e ok, totul îi merge foarte bine”, a mai spus tatăl jucătoarei de tenis.

Ce declara Simona Halep despre o posibilă sarcină

Simona Halep spune că viața ei bate tenisul și este convinsă că cea mai mare emoție sau o bucurie similară cu cea pe care a simțit-o atunci când a câștigat o finală de Grand Slem este venirea pe lume a unui copil.

„Îmi doresc să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramane limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele.

Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan. Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită”, a spus sigură pe ea Simona Halep, în cadrul emisiunii 500 de apropo-uri.

 

Sursă foto: Instagram