Tendintele in machiaj pentru anul 2012! Make-up artistii internationali au stabilit cum trebuie sa te fardezi in sezonul urmator ca sa fii trendy

De: Cancan
Publicat: 27/11/2011 | 00:00

Kryolan a prezentat noutatile in machiaj in cadrul programului international „Global Face Art”, adresat make-up artistilor de pe toate continentele. La evenimentul care a avut loc in Turcia, la Istanbul, au fost peste 250 de invitati, inclusiv make-up artisti din Romania. Pentru anul 2012, Kryolan propune patru tipologii de machiaj: Easy Daily, Emotional Fantasy, Elevation si Universal Chic.

Easy DailyAspectul este unul nude, cu o textura satinata si cu accent fie pe ochi, fie pe buze (nu pe ambele). Culorile in trend sunt tonuri clasice inchise de albastru denim, gri, maro ciocolata pentru umbre, iar pentru lumina, culori puternice de galben mustar, albastru electric, rosu-portocaliu, rosu-neon si verde-menta.

Emotional FantasyAspectul este unul retro si feminin: rezultatul este un machiaj natural pastelat. Accentul se pune fie pe sprancene, fie pe pometi si se folosesc texturile transparente si dulci, glossy. Culorile in trend sunt toate tonurile de pastel, in special verde pastelat, violet si tonuri bej si gri.

ElevationMerge pe doua aspecte opuse: unul nude, pe tonuri reci de gri mat, si unul puternic, pe tonuri de albstru indigo, albastru electric si albastru rece. Accentul este pe ochi; fata este trasparenta, iar buzele in tonuri naturale. Pometii sunt neaccentuati, iar machiajul este asortat cu unghii in tonuri electrice. In sezonul urmator, albastrul este noul negru.

Universal ChicAspectul este nude, in tonuri de bej auriu si platina. Umbrele si luminile sunt discret accentuate cu tonuri calde de miere, coniac, chihlimbar. La polul opus este machiajul monocromatic, cu negru pe pleoape si tonuri de gri doar pentru coltul intern al ochiului. Tehnica de aplicare cu pulverizatorMachiajul efectuat cu aerograful (airbrush make-up) este cea mai noua tehnologie in domeniul make-up-ului. Este vorba despre o procedura care necesita multa maiestrie si este practicata doar de specialistii cu multa experienta. In ce consta acest tip de machiaj revolutionar? Cu ajutorul aerografului, produsele de machiaj sunt aplicate pe fata prin pulverizare. Care sunt avantajele acestei proceduri inedite? Machiajul are un aspect natural, nu sufoca tenul, deoarece se folosesc farduri speciale non-alergenice, care nu intra in pori, transpiratia nu afecteaza textura produselor cosmetice, iar timpul de efectuare al make-up-ului este mai scurt. Acest tip de machiaj este ideal pentru evenimente speciale, deoarece rezista mai mult timp decat cel clasic.