Tenis » Irina Begu, eliminată la Linz! Sorana Cîrstea joacă astăzi în optimile de finală ale competiției!

Publicat: 12/11/2020 | 08:29

Din nefericire, Irina Begu a fost învinsă în turneul de tenis de la Linz. Însă, România nu rămâne fără jucătoare pe tabloul principal! Steagul “tricolor” va fi ținut sus în continuare de Sorana Cîrstea, ce va evolua astăzi.

Desfășurarea meciului Podoroska – Begu

Sportiva din Argentina, Nadia Podoroska, colegă pe tabloul de dublu cu Irina Begu, a dominat cu autoritate disputa. În ciuda faptului că fosta semifinalistă de la Roland Garros s-a impus în două seturi identice, 6-4, 6-4, diferența din teren a fost una mult mai mare decât o arată scorul. Totuși, este posibil ca jucătoarea din România să fi avut mai multe probleme de ordin fizic pe durata confruntării.

Sorana Cîrstea joacă astăzi

De la ora 15:30, ultima “tricoloră” prezentă la Linz va juca în optimile de finală. Aceasta o va întâlni pe franceza Oceane Dodin. Un aspect extrem de important ce trebuie subliniat este reprezentat de faptul că Sorana a beneficiat în primul tur de abandonul austriecei Grabher după doar 5 game-uri, în timp ce Dodin vine după un meci de 3 seturi cu Teichmann în primul tur, dar și după alte 2 partide jucate în calificări. Astfel, “uzura” de ordin fizic ar putea să joace un rol important.

Programul zilei de la Linz

15:30: Cîrstea – Dodin;
15:30: Podoroska – Giorgi;
17:00: Kudermetova – Rus;
18:30: Sabalenka – Voegele;
20:00: Zvonareva – Mertens.