Teodor Melescanu confirma: SRI, liber la interceptari

De: Cancan
Publicat: 08/04/2008 | 00:00

DISCRET. Melescanu a refuzat sa ofere prea multe detalii Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a confirmat ieri la finalul sedintei BPC, ca in ultima sedinta CSAT a existat o „discutie” despre inlesnirea accesului SRI la serverele operatorilor de telefonie, in timpul summitului NATO, dar a sustinut ca nu poate da mai multe detalii despre acest subiect. Intrebat daca s-a decis in sedinta CSAT de dinainte de summit ca operatorii de telefonie mobila sa lase acces la servere pentru SRI, Melescanu a spus ca a existat o astfel de discutie, dar ca nu poate vorbi mai mult despre acest lucru, avand in vedere ca stenograma este secreta. „Da, a fost o discutie in acest sens legata de asigurarea conditiilor de securitate pentru summit”, a sustinut Teodor Melescanu. Pe 27 martie, ANRCTI a emis o decizie care obliga firmele private din domeniu sa se supuna ordinelor SRI. Intrebate de Mediafax daca au pus in aplicare decizia ANRCTI, companiile Orange Romania si Vodafone Romania au precizat ca respecta legislatia in domeniu. (G.D.)