Teodor Melescanu s-a autosuspendat din PNL. A acceptat propunerea de a prelua sefia SIE

De: Cancan
Publicat: 28/02/2012 | 00:00
PROCEDURA. Teodor Melescanu va fi audiat in aceasta dimineata la Comisia de Control a SIE

Presedintele Traian Basescu a propus Parlamentulului numirea lui Teodor Melescanu in functia de director al SIE, in locul lui Mihai Razvan Ungureanu, care a lasat postul vacant dupa ce a fost numit in fruntea Executivului. Melescanu a acceptat propunerea sefului statului si a anuntat ca s-a autosuspendat din PNL. Teodor Melescanu este in prezent presedintele Comisiei Pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a Senatului si are o carte de vizita impresionanta: a mai detinut portofoliul Ministerului Apararii si cel al Externelor. „Am convingerea ca echilibrul, pregatirea si experienta pe care le am in probleme de securitate internationala imi vor permite sa ma achit in bune conditii de asemenea responsabilitate”, a declarat Melescanu. El va fi audiat in aceasta dimineata la Comisia de Control a SIE, care va intocmi un raport. Acesta va fi prezentat Parlamentului, care are putere de decizie.