Theo Rose, o graviduță atipică! Fără pofte, dar cu kilograme în plus. Cât a ajuns să cântărească în ultima lună de sarcină

Publicat: 20/05/2023 | 17:13

Theo Rose și Anghel Damian se pregătesc să devină părinți pentru prima oară. Artista este în a opta lună de sarcină și numără zilele până când o să își strângă pentru prima oară băiețelul în brațe. Vedeta Pro TV s-a aflat printre graviduțele norocoase care nu a fost chinuită de pofte în această perioadă, însă a acumulat destul de multe kilograme în plus.

Theo Rose se pregătește intens pentru rolul de mămică. În scurt timp vedeta va aduce pe lume un băiețel și este în culmea fericirii. Sarcina a fost una ușoară pentru artistă, care nu s-a confruntat prea mult cu stările de rău specifice și nici cu pofte chinuitoare. Mai mult, în primele luni ala sarcinii cântăreața abia acumulase câteva kilograme în plus, însă acum lucrurile s-au schimbat.

La începutul sarcinii, Theo Rose cântărea doar 45 de kilograme. Și-a păstrat greutatea mult timp, însă în ultimele luni cântarul nu a mai fost așa blând cu ea. Recent, artista a mărturisit că până acum a acumulat 15 kilograme în plus, însă nu se plânge și este chiar mulțumită.

„Pentru cine s-a întrebat cât m-am îngrășat în sarcină…Destul. Sunt cel puțin 15 kg adăugate. Avantajul este că am pornit subnutrită la drumul ăsta după cum se poate observa din fotografii”, a spus Theo Rose, în mediul online.

Theo Rose s-a îngrășat 15 kilograme în timpul sarcinii/ Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: THEO ROSE A PRIMIT INTERDICȚIE DIN PARTEA MEDICULUI ÎN A 8-A LUNĂ DE SARCINĂ! CU CE PROBLEME SE CONFRUNTĂ ARTISTA)

„Arăt și eu a om”

Deși în timpul sarcinii a acumulat 15 kilograme, Theo Rose nu își face prea mari probleme. Mai mult, spre deosebire de majoritatea femeilor, artista nu vrea să revină la forma inițială după naștere. Cântăreața își dorește să păstreze aproape toate kilogramele pe care le-a câștigat. Se pare că aceasta a fost cucerită de varianta sa mai plinuță și își dorește să rămână așa.

Partenera lui Anghel Damian a început sarcina cu 45 de kilograme, iar după naștere vrea să rămână la 55 de kilograme. Așa că nu are de muncit prea mult pentru a scăpa de surplus. Își propune să slăbească numai 5 kilograme, iar asta nu este o misiunea prea grea. Theo Rose a declarat că acum a realizat că înainte era mult prea slabă și a hotărât să nu se mai întoarcă la acea formă.

„Mi se pare mult să zic cât m-am îngrășat pentru că eu în primul trimestru mai degrabă am slăbit, fiindcă am avut grețuri. Am plecat de la o greutate de 45 kilograme. Nu m-am omorât cu mâncatul, dar este normal să iei greutate. După ce nasc mi-aș dori să rămân la 55 kilograme. Mi se pare, în sfârșit, că arăt și eu a om, am și eu obraji. Sarcina asta a fost minune pentru mine, am scăpat de stres și anxietăți”, a spus Theo Rose.

(VEZI ȘI: THEO ROSE, ULTIMELE PREGĂTIRI ÎNAINTE DE A FI MAMĂ: „VINE COPILUL ȘI N-AM UNDE SĂ-L PUN”)