Thomas Tuchel: „Este foarte greu să joci împotriva echipelor pregătite de Guardiola!”

Publicat: 28/05/2021 | 22:32

Sâmbătă de la ora 22:00 pe „Estadio do Dragao” din Porto, Manchester City și Chelsea se vor duela în finala Champions League.

Dacă Pep Guardiola a avut la conferința de presă premergătoare finalei o atitudine prin care a încercat să-și intimideze adversarii, omologul său, Thomas Tuchel a preferat să aibă o abordare „defensivă”. Tehnicianul lui Chelsea a afirmat că oricărui antrenor îi este foarte greu să joace împotriva spaniolului.

„Întotdeauna este foarte greu să joc împotriva echipelor pregătite de Guardiola. Am jucat împotriva echipei sale în Germania cu Bayern iar acum în Anglia. Am urmărit echipa lui din Barcelona, pentru a învăța de la el: cum te poți apăra și cum poți ataca. Am învățat ani de zile. A construit mașini câștigătoare și asta a făcut acum și în Anglia. Nu ezit să spun că Manchester City și Bayern au fost reperul în Europa în acest sezon și în ediția trecută. Încercăm să reducem diferența, iar lucrul bun este că, în fotbal, poți împierdica primirea unui gol în 90 de minute. Acest lucru este absolut posibil și asta este ceea ce ne propunem să facem în finală”, a declarat Thomas Tuchel.

Ultimul act al Champions League dintre Manchester City și Chelsea se va disputa sâmbătă de la ora 22:00, duelul urmând a fi transis în direct de Digi Sport, Telekom și Look.

Echipe probabile Manchester City – Chelsea:
Manchester City: Ederson – Walker, Stones, R. Dias, Zinchenko – B. Silva, Fernandinho, Gundogan- Mahrez, De Bruyne, Foden.
Chelsea: Mendy-  Christensen, T. Silva, Rudiger – Azpilicueta, Jorginho, Kante, Chilwell-  Pulisic, Werner, Mount