Tichetele valorice pentru plata after-school vor fi decontate de stat

Publicat: 28/07/2020 | 10:50

Conform unui proiect de lege adoptat luni de Senat, Ministerul Educaţiei va putea să emită tichete valorice pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor after-school. Legea trebuie să fie promulgată de Klaus Iohannis. 

Tichetul valoric are scop exclusiv educaţional, este netransferabil, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui. Valoarea tichetului este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă (ISR) şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII AR PUTEA FI OBLIGAȚI SĂ POARTE MASCA ȘI LA PLAJĂ. MĂSURI EXTREME PENTRU A EVITA AGLOMERAȚIA DE PE LITORAL)

Iată cele mai importante prevederi ale proiectului ”Școala după școală”:

  1. Statul finanţează programul “Şcoala după şcoală” pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, ai căror părinţi, reprezentanţi legali sau, după caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil, pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicită acest serviciu, prin tichete educaţionale a căror valoare nominală lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0,8 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în programul “Şcoala după şcoală”.
  2. Persoanele îndreptăţite optează pentru aceste tichete educaţionale în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală sau la grădiniţă pentru noul an şcolar.
  3. Tichetele educaţionale sunt bonuri de valoare destinate exclusiv acoperirii parţiale sau integrale a costurilor aferente programului “Şcoala după şcoală”. Tichetele educaţionale nu sunt transferabile altor persoane. Utilizarea tichetelor educaţionale în alt scop îi obligă pe beneficiari la plata contravalorii.
  4. Finanţarea acordării tichetelor educaţionale se face din bugetul de stat. Achiziţia tichetelor educaţionale se realizează de către inspectoratele şcolare, în urma centralizării cererilor depuse de către persoanele îndreptăţite potrivit prezentei legi şi se distribuie către unităţile de învăţământ la care sunt înscriși copiii.
  5. Decontarea tichetelor educaţionale se face de către organizatorul programului “Şcoală după şcoală”.
  6. Prezenta lege intră în vigoare începând cu anul şcolar 2020-2021.

Luni, legea a fost votată de Senat, în calitate de for decizional. Acum urmează să fie promulgată de Klaus Iohannis.