Timiș: O femeie a murit și patru persoane sunt rănite după impactul între trei mașini

De: Cancan
Publicat: 15/12/2018 | 12:27

O femeie a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe un drum din județul Timiș, în care au fost implicate trei mașini, transmite corespondentul Mediafax.

Accidentul rutier a avut loc, sâmbătă, pe drumul județean 592, lângă localitatea timișeană Chevereșu Mare.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, în accident au fost implicate trei mașini. În urma impactului, au rezultat patru răniți, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, iar o femeie și-a pierdut viața.

La locul producerii accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță și zece subofițeri.

Sfaturi pentru a conduced în siguranță pe timp de iarnă

Echiparea maşinii cu pneuri de iarnă ar trebui făcută cât mai curând, fără ca şoferii să aştepte prima ninsoare sau chiar apariţia poleiului. Anvelopele de iarnă înregistrează distanţe de frânare mici pe zăpadă. De asemenea, adoptatea anvelopelor de iarnă poate reduce distanţa de frânare, pe asfalt ud sau zăpadă, cu 4,8 metri, la o viteză de 100 km/h.

Cand temperatura exterioara scade, pentru pornirea motorului rece este necesar un curent de 2-3 ori mai mare decat atunci cand este cald afara: in primul rand conteza tipul de ulei din motor.

Atunci cand este frig vascozitatea acestuia creste (indiferent de marca si tip) iar efortul de a „invarti” motorul este mai mare, astfel solicitand mai mult bateria. Înainte să plecaţi la drum asiguraţi-vă că aveţi suficient curent în baterie.