Toată lumea o știe pe Bella Santiago, câştigătoarea X Factor 2018, însă puțini îl cunosc pe soțul ei. Cum arată Nicolas Grig

Publicat: 31/08/2019 | 17:08

Toată lumea o cunoaște pe Bella Santiago, marea câştigătoare X Factor 2018, însă puțini îl știu pe soțul ei. Cântăreața și Nicolas Grig s-au căsătorit civil și urmează ca anul viitor să se cunune religios și să organizeze și petrecerea de nuntă. Deşi a fost unul dintre cele mai frumoase din viaţa ei, cântăreaţa are, totuşi, un regret legat de ziua aceea, că nu a fost prezentă şi fiica ei, aflată atunci în Filipine.

Cei doi își doresc încă un copil și sunt pregătiți să îl întâmpine, atunci când va veni. „Încă nu am stabilit data nunții, dar o să fie la anul, în 2020. Sunt foarte fericită alături de el şi emoţionată la gândul că am întâlnit un om atât de bun. Mă bucur că ne înţelegem şi că vom fi împreună până la bătrâneţe. Când l-am întrebat dacă vrea să fie cu mine până vom avea părul alb, el a zis „da”și lucrul ăsta m-a făcut foarte fericită. De acum o să fim împreună pentru totdeauna. Da, ne mai dorim încă un copil. Când va crede Dumnezeu că este momentul potrivit, ni-l va trimite. Noi suntem pregătiți și îl așteptăm cu brațele deschise„, a declarat Bella Santiago pentru revista Viva!.

Bella Santiago, acuzată de plagiat

Un nou scandal de proporții a izbucnit la Eurovision România 2019! Motivul este că una dintre favorite, respectiv Bella Santiago, a fost acuzată de plagiat! Refrenul piesei Bellei Santiago este, de fapt, o zicală veche/proverb/quote care circulă de câțiva ani buni pe Internet. Deși unele surse spun că îi aparține blogăriței Ashley Lemaine, versurile ar fi un vechi proverb indian.

În orice caz, Bella și colegul ei de compoziție, Alexandru Luft, nu sunt autorii acestui text. Este vorba, mai precis, de partea cea mai importantă a piesei Bellei, refrenul acesteia: “Body of a woman, soul of a child, mind of the free, heart of the wild”.