Toate mașinile de poliție dintr-un sector al Capitalei au ieșit pe stradă! Mesajul acustic transmis

Publicat: 01/12/2020 | 07:26

O măsură extremă a fost luată în Sectorul 5 al Capitalei. Primăria a anunțat că maşinile Poliţiei Locale Sector 5 vor transmite mesaje acustice pe străzile din sector, pentru a informa oamenii despre necesitatea purtării măștilor de protecție.

Pentru că unii oameni pare că încă nu au înțeles necesitatea purtării măștii de protecție și felul corect în care aceasta se poartă, în Sectorul 5 autoritățile s-au asigurat, prin transmiterea de mesaje acustice, că această măsură de protecție este respectată de toți cetățenii.  (CITEȘTE ȘI: UN POLIȚIST A FOST ÎNJUNGHIAT DE UN BĂRBAT DIN LUGOJ, DUPĂ CE AGENTUL I-A CERUT SĂ POARTE MASCA DE PROTECȚIE)

„Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, a dispus astăzi, 30.11.2020, ca toate mașinile Poliției Locale Sector 5 să transmită mesaje acustice pe străzile din sector, pentru a informa populația despre necesitatea purtării măștii de protecție.

Prin această acțiune, edilul Sectorului 5 își dorește să le reamintească oamenilor că doar de noi depinde limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19”, a transmis Primăria Sectorului 5 al Capitalei.

Astfel, Cristian Popescu Piedone le recomandă locuitorilor din Sectorul 5 „să dea dovadă de spirit civic„ și să respecte normele sanitare în vigoare. De asemenea, cei care nu au respectat regula au fost sancționați corespunzător. (VEZI ȘI: ȘOFERII DE AUTOBUZ DIN COMUNA BERCENI REFUZĂ SĂ POARTE MASCA DE PROTECȚIE: „NOI AM FOST SCUTIȚI DE LA PRIMĂRIE!”)

„Polițiștii locali se vor asigura și în perioada următoare că oamenii poartă masca de protecție corect, astfel încât să le acopere atât nasul, cât și gura. Cei care nu respectă legislația în vigoare privind combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi sancționați așa cum o cere legea”, a anunțat  Primăria Sectorului 5.