Topul județelor cele mai puțin afectate de pandemie. Oamenii se pot duce la restaurant sau spectacol

Publicat: 13/12/2020 | 10:48

În timp ce Capitala, dar și județe cu ar fi Constanța sau Ilfov se confruntă cu probleme mari din cauza pandemiei de coronavirus, iar oamenii sunt nevoiți să stea închiși în casă pentru a nu se infecta, în altele toată lumea se bucură de toate libertățile vieții de „dinainte”, cu săli de cinema și teatre deschise, cu restaurante căutate de clienți. 

Este vorba despre județele Harghita, Neamţ, Olt, Sălaj şi Suceava, judeţe în care se înregistrează o rată de infectare mai mică de 1,5 cazuri la mia de locuitori.

Citește și: S-a anunțat lockdown! Premierul Nicolae Ciucă a lămurit situația: ”Infirmăm!”

Din punct de vedere al ratei de infectare cu noul coronavirus, județele Harghita (cu o incidenţă de 0,95 cazuri la 1000 de persoane) şi Gorj (0,97 cazuri la 1000 de persoane) stau cel mai bine, sunt cele mai „ferite” de Covid-19. Astfel, aici, restaurantele şi cafenelele funcţionează la 50% din capacitate şi în interior, la fel și sălile de teatru sau de cinema.

Avertismentul specialiștilor

Deși scenariul acesta pare idilic, specialiștii atrag atenția că numărul mic de cazuri ar putea avea legătură şi cu numărul mic de teste făcute. În Gorj, de exemplu, se fac 4.200 de teste într-o lună. În Dolj, chiar 370 de teste pe zi, deși tot județul numără 680.000 de locuitori. Prin comparație, în județul Cluj se fac 3.000 de teste într-o singură zi.

Când iau decizia carantinării unei localități, criterile după care se ghidează autoritățile sunt tendința crescătoare a îmbolnăvirilor pentru ultimele 14 zile și rata de infectare peste nivelul de alertă (trei cazuri la 1000 de locuitori).

Acestor două criterii li se adaugă cel al personalului insuficient pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice, personalului deficitar din spitalele care asigură asistenţa pacienţilor şi gradul de ocupare al paturilor, atât pe secţiile COVID, cât şi ATI, scrie Gândul.ro.

Nu rata: Carantină prelungită cu 7 zile în localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Mogoşoaia, Otopeni şi Popeşti-Leordeni