Tortionarii, obligati sa dea victimelor despagubiri de minimum 25% din venitul lor net

De: Cancan
Publicat: 17/09/2013 | 08:35

Este prevederea unui proiect de lege lansat in dezbatere publica de MJ.

Proiectul de lege – lansat in dezbatere publica, luni, de Ministerul Justitiei – are ca obiect stabilirea platii unor despagubiri in sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru savarsirea unor fapte impotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata la data de 6 martie 1945.

_______________

Citeste si:

Alexandru Visinescu, acuzat de GENOCID. Citeste aici povestea incredibila a celui mai temut tortionar roman

_______________

Prin acest proiect, se propune instituirea unei sanctiuni pecuniare, cu titlu de despagubire, complementara sanctiunii penale, care sa fie platita lunar de persoanele condamnate definitiv pentru savarsirea unor fapte in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, indiferent de forma de participatie penala, care au avut ca urmare moartea, vatamarea corporala sau producerea unei dureri ori suferinte puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate de regimul totalitar comunist.

In acest sens, explica MJ, a fost prevazuta constituirea unui fond destinat platii drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata la 6 martie 1945, fond ce va fi alimentat din sumele platite cu titlu de despagubire de catre fostii tortionari, condamnati definitiv.

Fondul este gestionat de Ministerul Muncii, Familiei Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, iar hotararea definitiva de condamnare se comunica acestuia de catre instanta de executare.

Proiectul prevede ca despagubirea se stabileste de catre instanta de judecata, prin hotararea de condamnare a persoanei vinovate.

Prin hotararea de condamnare instanta de judecata stabileste durata pentru care se dispune plata despagubirii, precum si cuantumul lunar al despagubirii.

De asemenea, proiectul prevede ca durata pentru care se dispune plata despagubirii nu poate fi mai mica de doi ani, iar cuantumul lunar al acesteia nu poate fi mai mic de 25% din venitul lunar net al persoanei condamnate si nici mai mare de 50% din acest venit.

Prin venit lunar net, in sensul proiectului, se intelege venitul net provenit din pensii, salarii, chirii, drepturi de autor si alte venituri lunare periodice.

Ratiunea instituirii unor limite (minima si maxima) este justificata pe de o parte de eliminarea posibilitatii stabilirii unor despagubiri simbolice si, pe de alta parte, de necesitatea asigurarii unui minim de venituri pentru persoana condamnata, mai precizeaza MJ.

„La stabilirea cuantumului despagubirii si a duratei masurii, instanta are in vedere criterii precum: fapta savarsita, pozitia detinuta de persoana condamnata in aparatul de represiune al regimului totalitar comunist, amploarea activitatii acesteia, masura in care prin activitatea desfasurata de aceasta au fost lezate drepturile si libertatile fundamentale ale persoanelor”, se mai arata in proiect.

In vederea garantarii executarii obligatiei de plata a despagubirilor, procurorul sau, dupa caz, instanta de judecata va dispune poprirea asupra veniturilor lunare ale persoanei condamnate, in conditiile Codului de procedura penala, prevede acelasi proiect de act normativ.

Pe de alta parte, in 11 septembrie, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justitiei sa pregateasca adoptarea in Guvern a legii pentru eliminarea pensiilor speciale ale tortionarilor comunisti, precizand ca pensiile vor fi puse intr-un fond special si doar cei achitati de instanta le vor putea primi inapoi.

R.N.