Toți îl știau cu o familie frumoasă, dar acum a făcut anunțul fericit! Horia Brenciu: „HaHaHa, m-am căsătorit!”

De: Cancan
Publicat: 25/03/2018 | 15:57

Poate părea surprinzător pentru un familist ca el, însă Horia Brenciu recunoaște: „HaHaHa, m-am căsătorit!”. Și chiar dacă artistul nu a ajuns din nou în fața altarului, așa cum s-ar putea crede, noua piesă pe care o lansează aduce multe noutăți. „Ce-ar fi să ne căsătorim?” este prima colaborare muzicală pe care Horia o are cu HaHaHa Production și începutul unei promițătoare… căsnicii muzicale.

„La finele anului trecut, am primit un telefon de la Șerban Cazan. Mi-a spus că are o schiță muzicală cu care m-aș potrivi mănușă. Ne-am întâlnit, mi-a plăcut ideea, chiar m-a amuzat. N-am schimbat nicio tonalitate, am intrat în studio și… gata, «ne-am căsătorit»! Adevărul e că îmi place să vorbesc despre căsătorie. Să cânt, însă, despre ea, e o premieră”, spune Horia.

Aceasta nu este prima colaborare pe care Horia Brenciu o are cu Smiley, însă este o premieră la capitolul discografic. Întrebat cum a început această colaborare cu Smiley și ce planuri urmează, Horia declară: „Personal, vreau să ajung pe Lună. Am înțeles că Smiley a fost deja pe Marte. Glumeam! Noi ne facem de mult timp planuri de colaborare. Planetele s-au aliniat mai repede pentru partea de live, Smiley participând de două ori în cadrul producțiilor mele de la Sala Palatului. La capitolul discografic, «Ce-ar fi să ne căsătorim?»este prima noastră alianță, prima «cerere muzicală în căsătorie»asupra căreia avem încredere că o să surprindă plăcut publicul! Împreună cu cei de la HaHaHa am discutat multe lucruri privind și alte colaborări muzicale, dar vrem să le luăm pas cu pas. Prima dată, să ne căsătorim, zic! HB Media Entertainment este producătorul piesei, iar producția muzicală este semnată de HaHaHa Production, ce se va ocupa efectiv de producția de studio, fiind și co-autorul single-ului”, mai spune Horia.

Piesa „Ce-ar fi să ne căsătorim?” va avea în curând și un videoclip, iar autorul acestuia va fi Spike (Paul Mărăcine): „A fost o discuție aprinsă pe tema asta. Toată lumea care a auzit piesa voia să se implice în destinul cinematografic al compoziției. Interesant e că pe cât de simplă și de vizuală este melodia, pe atât de delicat e s-o transpui pe ecran. Să pui doi îndrăgostiți să se sărute și să-și facă de cap, de la începutul până la sfârșitul clipului, nu cred că e cea mai originală manieră regizorală. Într-un final, am ales scenariul și regizorul. Cu Spike (Paul Mărăcine) mă aflu la prima colaborare. El va face onorurile la capitolul regie, iar scenariul este unul nebun și surprizator, precum… casatoria”, precizează Brenciu.

Cât despre subiectul principal al acestei melodii, căsătoria, Horia are o părere clară: „Căsătoria e aventură și ca orice aventură ea poate avea un traseu super fericit, unul vesel sau deloc… Când te hotărăști să-ți unești destinele cu cineva, nu-l cunoști absolut deloc. Timpul este cel care scoate la iveală toate bunele și relele din fiecare și, de fapt, asta face căsătoria un teritoriu atât de… muzical”.

Noul single, „Ce-ar fi să ne căsătorim?”, are un sound modern și fresh. Autorii piesei sunt, pentru muzică și versuri, Vlad Popescu, Cristian Pascu și Horia Brenciu, în vreme ce producția muzicală e semnată de HaHaHa Production, iar producătorul general este HB Media Entertainment.

Horia Brenciu are două fiice biologice și un fiu adoptat

Horia Brenciu s-a născut pe 27 august 1972, în Brașov. El este un cântăreț, entertainer și prezentator român de televiziune. A absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Academia de Teatru și Film din București și Școala Populară de Artă din orașul său. Artistul s-a căsătorit civil în 2014 cu Alice Dumitrescu şi are trei fete: Andreea, Maria, Mina, dar și un fiu adoptat: Toma Brenciu. În prezent, , mezinul familiei are trei ani și nouă luni.