Toti soferii trebuie sa stie ASTA! Vezi ce schimbari se fac in Bucuresti in urmatorii anii

De: Cancan
Publicat: 15/01/2016 | 21:03

Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant Primariei Capitalei, Alexandru Ichim. „Planul de mobilitate urbană 2016 — 2030 va rezolva mare parte dintre problemele cu traficul în municipiul Bucureşti, inclusiv legăturile cu judeţul Ilfov”, a spus Ichim, la Primăria Capitalei.

Ichim a precizat că planul de mobilitate urbană este ”mai prietenos” cu mediul decât cu traficul rutier din Bucureşti şi prevede regândirea sistemului de transport public în Capitală, precum şi soluţii pentru parcări.

„Este un proiect care va fi mai mult în avantajul traficului pietonal, prevede lărgirea pistelor de biciclete, deci măsuri de optimizare şi fluidizare a traficului în general. Acest plan este o propunere, o dezbatere publică, încă nu s-a luat o decizie de implementare a unor măsuri care sunt prevăzute în acest proiect, care fiind supus dezbaterii publice poate fi îmbunătăţit. Aşteptăm sugestii atât din partea bucureştenilor, dar mai ales a persoanelor implicate, care ar putea aduce idei noi pentru a fluidiza traficul în Bucureşti. Cea mai mare parte de finanţare a acestui proiect intenţionăm să o obţinem din fonduri europene”, a afirmat Ichim, potrivit Agerpres.

Livia Lixandru